Nu ştim cine şi cum a elaborat proiectul viitorului buget de stat, dar la capitolul alocări pentru autostrăzi se întâmplă câteva minuni greu de desluşit. Cel mai bun exemplu este cel care pe noi ne şi afectează cel mai sănătos. Este vorba de autostrada Lugoj – Deva. Aici tăierea de fonduri este semnificativă! Alocarea pentru anul viitor pentru acest tronson este de numai 348 milioane de lei, din această sumă, după ce se scade contribuţia Uniunii Europene cu fonduri nerambursabile se ajunge, de fapt, la doar 207 milioane de lei, arată datele prezentate de Cătălin Drulă, vicepreşedinte al Asociaţiei Proinfrastructura, probabil principala forţă publică în domeniul „stresării” guvernanţilor atunci când vine vorba de construcţia de mari proiecte în domeniul infrastructurii.
Trebuie spus că această alocare vine în situaţia în care termenul de finalizare al lucrărilor ar trebui să fie în vara anului viitor. În plus, se ştie că pe această autostradă au devenit brusc necesare o serie de ecoducte, de poduri şi tuneluri care să permită tranzitarea zonei de către animalele sălbatice. O iniţiativă eco, nobilă, dar care necesită o fonduri substanțiale, alocate într-un interval extrem de scurt pentru ca termenul de execuţie al autostrăzii să fie respectat. De unde bani, când Guvernul taie din ceea ce era necesar? În aceste condiţii ciudate finalizarea lucrărilor la timp este un vis frumos. Este greu de crezut că cineva va lucra fără să-şi primească banii. Cele trei loturi de autostradă vizate de austeritatea tehnocraţilor sunt cei 70 de kilometri care lipsesc între Dubrava şi Deva, singurele care nu sunt gata între Nădlac şi Sibiu.
Se pare că la baza logicii alocării bugetare a fost faptul că în acest an nu s-au cheltuit banii alocaţi. Un an în care „şefii” şi-au bătut joc de unele lucări de infrastructură, uitând să elaboreze şi să emită autorizaţii de construcţie sau de mediu. În aceste condiţii cum puteau folosi banii de la buget?
Ca o surpriză, pentru autostrada Bechtel, care leagă Clujul de Oradea, la alocări bugetare apar 449 milioane de lei. Probabil că este o coincidenţă că vârfurile guvernamentale provin din zonă, atât primul ministrul Dacian Cioloş, cât şi „eminenţa cenuşie” Vasile Dâncu. Iar aici stadiul lucrărilor este zero pe porţiuni semnificative.
Alte articole pe aceeași temă:
Lucrarile la autostrada Lugoj-Deva: stadiul fizic al celor trei loturi in constructie, dezastruos
Pe autostrada Lugoj – Deva se lucreaza, dar va mai dura pana vom putea circula pe aceasta sosea
Citiți principiile noastre de moderare aici!