Timp de o săptămână, inspectorii ISU au verificat 16 firme din zona Brâncoveanu și au constatat 42 de încălcări ale legii. Rezultatul: amenzi de 151.000 de lei.
Potrivit reprezentanților ISU Timiș, principalele nereguli constatate au fost lipsa autorizației de securitate la incendiu, exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor electrice (care a fost și motivul incendiului puternic care a cauzat moartea unui om) și căi de evacuare blocate sau îngustate prin amplasarea de materiale.
„Totodată, având în vedere faptul că la nivelul județului Timiș își desfășoară activitatea peste 15.000 de operatori economici și instituții, ținem să precizăm că ISU Timiș a desfășurat controale în această zonă și înainte de incendiul din data de 10.12.2017.
Astfel, de la începutul anului 2017, s-au controlat un număr de 6 operatori economici din zona Brâncoveanu, dintre care 2 operatori economici în imobilul incendiat, fiind constatate 16 deficiențe privind apărarea împotriva incendiilor, pentru care s-au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, din care 3 amenzi în cuantum de 5.500 lei și 13 avertismente.
O particularitate a controalelor de prevenire în această zonă o constituia faptul că, în momentul în care inspectorii de prevenire intrau într-un obiectiv, ceilalți operatori economici își sistau activitatea și părăseau imobilul, astfel nu puteau fi verificați mai mult de doi operatori economici într-o zi”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!