Sâmbătă, de la 19:00, la sala Constantin Jude vor fi şase meciuri la profesionişti: Gabriel Stan și Ionuț Gelep, Ciprian Apadoresei și Andrei Kovacs, Denis Krieger și Gheorghe Satran, Nikola Milacic și Cătălin Stan, respectiv Sorin ”Pantera” Tănăsie și Ionuț Boghian. Sâmbătă, eventul serii este partida dintre Flavius Biea şi Robert Cristea, pentru titlul naţional la profesionişti. Flavius luptă pentru prima dată acasă şi vine după opt victorii la profesionişti.
„M-am pregătit bine și mâine (n.r.- sâmbătă) voi avea un meci din nou acasă. Chiar mă bucur, voi boxa în Timișoara și le mulțumesc celor care m-au ajutat și celor care vor fi prezenți. Le promit un box curat și frumos. Nu am emoții că sunt acasă, am mai fost întrebat, îmi place să boxez acasă, chiar eu mi-am dorit asta, ca să vină cât mai multă lume. Mă bucur că am reușit și cred că va fi un avantaj, nu un dezavantaj. Am avut deja mai multe întâlniri cu el, dar acum tot ce contează e ce va fi în ring. El mi-a transmis că mă bate, eu i-am transmis să facă multe abdomene pentru meciul acesta, atât, în rest vorbim în ring. Eu sper să îmi fac treaba bine, cu seriozitate”, a declarat Flavius Biea.
De cealaltă parte, Robert Cristea are de partea sa experienţa mai mare, dar mai puţine succese în ring. „Este un adversar de temut, are o vastă experiență la amatori, dar la profesioniști e la început, are doar opt meciuri. Știu că va fi greu, dar sper să fac o surpriză mâine, să câștig. Sunt obișnuit să nu lupt acasă, pentru că am luptat peste tot în Europa, am mers doar în deplasări, niciodată nu am luptat acasă”, a declarat Robert Cristea.
După ce adversarul său i-a recomandat multe abdomene pentru a fi antrenat, Robert a declarat: „Asta e, am făcut abdomene. Să aibă el grijă, pentru că poate pierde centura la el acasă și nu cred că e bine pentru el”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!