Strada FC Ripensia a fost reabilitată de la un capăt la altul în decurs de un an. Anul trecut, municipalitatea a modernizat tronsonul de la Stadionul „Dan Păltinișanu” până la strada 1 Decembrie, iar în această toamnă a fost reabilitată bucata de la 1 Decembrie până la intersecția Michelangelo. Se circulă foarte greu acum în zonă, pentru că reprezentanții primăriei au trimis muncitorii să decoperteze o parte din FC Ripensia, pentru reparații, dar și str. Surorile Martir Caceu, reabilitată și ea nu demult. Lucrările sunt estimate să dureze o săptămână, dacă nu se descoperă probleme la fundația drumului.
Șoferii acuzau probleme încă din dimineața zilei de joi, 19 octombrie. „Evitați drumul către Aleea Ripensia și 1 Decembrie, s-a decopertat și se merge bară la bară”, a scris un conducător auto pe grupul InfoTrafic Timiș de pe Facebook. Miercuri seară, str. Surorile Martir Caceu a fost decopertată complet, iar pe FC Ripensia a fost decopertată banda dinspre parcare. De ce? Explică cei din primărie, care nu s-au obosit să-i anunțe și pe șoferi că se va circula greu prin zonă.
„În această perioadă se execută lucrări de reparații pe Aleea FC Ripensia, pe tronsonul de până la intersecția cu strada 1 Decembrie. Durata acestora este estimată la o săptămână. În cazul în care însă este afectată fundația drumului, șantierul va fi prelungit. Totul depinde de ce se descoperă la fața locului”, au explicat, pentru tion.ro, reprezentanții municipalității.
La începutul lunii octombrie a fost închis și șantierul de extindere la trei benzi a Aleii FC Ripensia, pe tronsonul de la Bd. Eroilor – Michelangelo, iar în septembrie 2016, primarul Nicolae Robu se lăuda cu o redefinire și o fluidizare a traficului pe FC Ripensia, de la stadion până la Centrul de Afaceri. Din două benzi au fost amenajate trei, două cu obligatoriu spre Michelangelo și una obligatorie la dreapta.
„Am avut o reabilitare pe Ripensia, de la stadion la 1 Decembrie, am redefinit puțin benzile, încât să contribuim la fluidizarea traficului. S-au trasat cele trei benzi. Iată, o intervenție de mică anvergură produce efecte importante”, anunța Robu în toamna anului trecut. Modernizarea nu le-a adus însă multă fericire șoferilor, pentru că după fiecare ploaie aceștia acuzau că băltește apa pe carosabil.
„Nu este în urma lucrării de acum, acum s-a făcut doar o redefinire a benzilor. Se va interveni, și acolo, dar și în alte părți. Sigur că se vor face intervenții remediative. Am vrut să facem o reparație simplă pe Ripensia și cu ocazia asta să asigurăm și trei benzi”, încerca primarul să-i liniștească la acea vreme pe șoferi.
Citiți principiile noastre de moderare aici!