S-au întins furtune, s-a montat o scară pentru a interveni şi pe fereastră. Din locuinţă ieşea un fum dens, însă pompierii au reuşit să stingă până la urmă incendiul. Apartamentul a avut serios de suferit. Dormitorul a fost distrus, restul încăperilor fiind afumate.
“Am auzit scandal, n-am putut să ies de fum. Zicea cineva: daţi telefon la pompieri, n-au răspuns de prima dată – zicea că numărul ăla e nealocat. Până la urmă, au anunţat să vină”, povestea o vecină.
“Eram în bucătărie, găteam, când am simţit miros de fum dinspre dormitor. L-am strigat pe fiul meu care era în parcarea blocului. Intre timp, a sosit un echipaj de salvare, medicii m-au ajutat să ies afară din apartament, eu fiind bolnavă cu inima”, a relatat ulterior bătrâna, după ce şi-a mai revenit.
Se presupune că la originea incendiului a fost un scurtcircuit. Stingerea incendiului va da naştere la discuţii: se pare că apa folosită a inundat apartamentul de dedesubtul celui incendiat!
Citiți principiile noastre de moderare aici!