Muzeul de Artă Timișoara, împreună cu Liberty Art Centre Budapesta, organizează joi, 24 iulie 2014, de la ora 18.00, vernisajul expoziției ANALOG – 21 de fotografi maghiari din secolul XX.
Evenimentul va avea loc la Muzeul de Artă Timișoara, Palatul Baroc, Piața Unirii 1. Vor lua cuvântul Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă Timișoara, Brîndușa Armanca – realizator TV, Ferenc Csák – istoric de artă, directorul Liberty Art Centre Budapesta și deținătorul colecției de fotografii “Analog” și Colin Ford, CBE – unul dintre cei mai importanți critici de artă din Marea Britanie, fondator al National Media Museum, Bradford, UK.
„Deținător unei largi colecții de pictură și sculptură, criticul de artă Ferenc Csák și-a îndreptat atenția, începând cu anii 1980, înspre fotografie. În acea vreme, fotografiile nu erau considerate opere care să facă obiectul unei colecții de artă. În mod interesant, acestea au început să capteze atenția colecționarului datorită altor lucrări de artă. Primele care și-au făcut loc în colecție au fost fotogramele lui Tihamér Gyarmathy, pe care marele artist maghiar le-a considerat de egală însemnătate cu picturile sale. Se pot menționa de asemenea colajele lui Endre Bálint, Gyula Marosán sau Mihály Schéner. Aceste obiecte denotă forme variate ale expresiei fotografice”, precizează Victor Neumann.
Directorul Muzeului de Artă a menționează că toate lucrările au fost realizate prin metode analogice, ceea ce a inspirat și titlul expoziției.
„Decizia de a avea o secțiune separată, dedicată fotografiei secolului XX îi aparține lui Ferenc Csák, iar selecția și finalizarea a fost realizată de expertul în fotografie Károly Kincses în anul 2011, în urma expoziției Eyewitness de la Academia Regală de Arte din Londra. Cu ocazia acelui eveniment, publicul londonez s-a familiarizat cu cei mai importanți fotografi maghiari și cu lucrările acestora realizate până în anul 1989. Toate fotografiile din colecție au fost realizate prin metode analogice, de unde și titlul expoziției. Publicul Muzeului de Artă Timișoara va putea admira o selecțiede peste 100 de fotografii din totalul celor 500 de piese aflate în Colecția de Fotografie Analog ”, mai spune Neumann.
Cei 21 de artiști expuși sunt: Demeter Balla, András Bánkuti, Imre Benkő, Tamás Féner, Endre Friedmann, Miklós Gulyás, József Hajdú, László Haris, Károly Hemző, Judit M. Horváth, Péter Horváth, Antal Jokesz, Gábor Kerekes, Péter Korniss, György Stalter, András Szebeni, Lenke Szilágyi, Péter Tímár, László Török, Tamás Urbán, Magdolna Vékás.
Expoziția de la Muzeul de Artă Timișoara va fi deschisă până în 24 august şi va putea fi vizitată zilnic (cu excepţia zilei de luni) între orele 10-18.
Citiți principiile noastre de moderare aici!