La Făget s-a copiat cu ajutorul supraveghetorilor, a spus-o şi ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, dar nu toţi elevii care au fost pedepsiţi prin eliminarea de la Bacalaureat sunt atât de vinovaţi pe cât par, dar „au căzut” şi ei pentru că au fost în aceeaşi sală şi au fost determinaţi de alţii, spre exemplu, să ducă… o ciornă de pe o bancă pe alta.
Surse bine informate din cadrul celor care au realizat controlul acolo, la acest liceu, dintre cei care au văzut înregistrările, ne-au spus că o elevă care a dat Bacalaureatul a fost eliminată deoarece a mutat o ciornă, care nu era a ei, de pe o bancă pe alta, în timpul examenului. Da, şi asta e considerată o acţiune de a frauda. Numai că aici e o diferenţă – fata respectivă nu a copiat de pe acea ciornă şi nu a mutat acea hârtie de bunăvoie, ci „împinsă” de alţii de la spate, după cum se vede şi se aude pe filmare.
Ce se aude şi se vede pe filmările care au fost cerute de procurori de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş? Un elev a plecat din ultima bancă, de pe rândul de la perete, a ridicat şi a lăsat o ciornă pe o bancă goală, în spatele fetei respective, de pe rândul de la perete. O tot striga pe fată – Hei, Hei, Hei! Fata cedează, se întoarce, ia ciorna, şi îi dă ciorna în mână unei alte fete, căreia îi era adresată hârtia – se ridică şi îi dă ciorna pe rândul de la perete. Asta e „frauda” făcută de această fată cu rezultate bune la învăţătură.
Fata a luat 9,26 la Bacalaureat, pe munca ei, iar mama ei probabil va depune econtestaţie asupra acestei decizii de eliminare a sa. Şi totuşi, eleva rămâne o victimă a colegilor săi şi a supraveghetorilor care au dat liber la copiat. Dacă copiii au fiost eliminaţi de la Bacalaureat, în cazul supraveghetorilor nu s-a luat încă o decizie, dar se pare că nu vor fi simple mustrări în acest caz de fraudă…
Alte articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!