Multe dintre obiceiurile noastre zilnice ne afectează tenul: hidratarea deficitară, utilizarea machiajului în exces și demachierea necorespunzătoare, expunerea la soare și la mediul din ce în ce mai poluant, folosirea produselor nepotrivite tipului de ten, scăderea masivă în greutate etc. Toate acestea duc la îmbătrânirea prematură și la aspectul tern, lipsit de strălucire al pielii, provoacă riduri și pete inestetice.
Iată cum putem să ne păstrăm tinerețea cu ajutorul celor mai apreciate tratamente ale momentului, preferate de vedetele din lumea întreagă.
• Tehnologii inteligente pentru curățarea tenului în profunzime
Acum, nu avem doar telefoane ”smart” ci și tratamentele estetice inteligente care ne fac viața mai frumoasă prin intermediul celor mai moderne soluții de întinerire.
HydraFacial, tratamentul-minune creat ca alternativa modernă la cosmetica clasică, a fost votat de curând ”cel mai bun tratament de hidrodermoabraziune al momentului”.
HydraFacial reprezintă o inovație în domeniul estetic-medical, fiind singurul echipament de hidrodermoabraziune care combină în același timp procedurile de curățare, exfoliere, extracție puncte negre și hidratare. HydraFacial este un tratament non-invaziv, delicat cu pielea, care se adresează tuturor tipurilor de ten: menține sănătos tenul normal, calmează și tratează tenul acneic, întinerește tenul afectat de vârstă și reduce ridurile fine.
OxyGeneo 3-in-1 SuperFacial este un tratament de curățare facială delicat, plăcut și relaxant, adecvat chiar și tenurilor sensibile. Acest concept unic, OxyGeneo Technology, este inspirat de cunoscutele puteri vindecătoare ale izvoarelor calde naturale.
Izvoarele calde sunt cunoscute pentru concentraţia lor mare de dioxid de carbon ce ajută la stimularea oxigenului din piele.
Tratamentul se realizează în 3 pași: exfoliere delicată, infuzie de ingredienți activi în piele și oxigenare din interior. Ce vei observa în urma tratamentului? Oxigenare din interior demonstrată științific prin efectul Bohr, aspect mai luminos și uniform al tenului, estomparea porilor dilatați, precum și reducerea petelor hiperpigmentare și a ridurilor fine.
• Câștigă timpul de partea ta cu tratamentele cu efect de lifting ”fără bisturiu”
Descoperit în urmă cu aproape 20 de ani de cercetatorii de la Facultatea de Medicină Victoria din Australia și efectuat astăzi în peste 50 de țări, tratamentul bazat pe oxigenarea hiperbarică a fost inițial folosit pentru tratarea cancerului de piele. Datorită rezultatelor extraordinare, Intraceuticals a împrumutat principiul de acțiune al terapiilor realizate în centrele medicale, alăturându-l celor mai avansate produse cosmetice pe bază de acid hialuronic, pentru a regenera și îmbunătăți vizibil textura pielii, chiar de la primul tratament.
Tratamentul Intraceuticals a devenit celebru la nivel mondial, după ce a fost adoptat de Madonna și de alte vedete în rutina lor zilnică de înfrumusețare și îngrijire antiaging.
Este un sistem revoluționar non-invaziv destinat estompării ridurilor și liniilor fine, cu efect de lifting instant, care înlocuiește cu succes tratamentele injectabile cu toxină botulinică și acid hialuronic.
Această tehnologie unică oferă o hidratare superioară, dar se pot efectua și tratamente cu target specific: efect antiacneic, de albire și luminozitate pentru petele hiperpigmentare, de rejuvenare și antirid.
Includerea în protocolul de tratament a liftingului facial nechirurgical E-Two Sublime potențează și prelungește efectul antiaging Intraceuticals.
E-Two, cu opțiunea de tratament Sublime, utilizează tehnologia elos ce combină sigur și eficient nivelele de lumină infraroșie și radiofrecvența bipolară pentru remodelarea dermului profund, stimulând totodată producția de colagen. Aplicatorul Sublime (aprobat FDA) oferă un tratament profund anti-aging și de remodelare facială, fără durere. Pielea devine mai fermă și conturul facial este restabilit fără a fi nevoie să apelăm prea curând la chirurgia plastică.
E-Two Sublime este ideal pentru tratarea semnelor de bătrânețe, liftingul pielii lăsate și lipsite de elasticitate, volumizarea pomeților, estomparea ridurilor nazolabiale și ridicarea arcadei sprâncenelor.
• Corecția imperfecțiunilor faciale cu ajutorul tehnologiilor moderne ”fără ace”
E-Two, cu opțiunea de tratament Sublative, este singurul dispozitiv estetic-medical aprobat FDA (Food & Drug Administration, SUA) pentru tratamentul intensiv al cicatricilor postacneice și al imperfecțiunilor tenului. Bazat pe radiofrecvența fracționată, tratamentul realizează un efect de resurfacing facial, pentru o rejuvenare profundă și corecția ridurilor, a tulburărilor de pigmentare și a iregularităților de textură. Este folosit cu succes și în tratamentul vergeturilor la nivel corporal.
Fotorejuvenarea Or-Light este o procedură non-invazivă care folosește lumina pulsată de tip SPL pentru a îmbunătăți calitatea pielii și pentru a reduce semnele îmbătrânirii cutanate. Combinația de lumină și transmiterea căldurii produce stimularea colagenului și a elastinei. Concomitent crește fluxul de sânge și este stimulată astfel regenerarea celulară.
Similară tratamentelor laser de mare putere, fotorejuvenarea cu lumină pulsată Or-Light tratează o gamă largă de probleme ale pielii: acneea activă, hiperpigmentarea solară (pete cauzate de soare), pistruii, cuperoza, vasele capilare sparte, lentigo (pete de bătrânețe), melasma (pete apărute în perioada sarcinii).
Dacă vă doriți un ten luminos și vizibil întinerit, care radiază de sănătate, vă recomandăm să apelați cu încredere la serviciile centrelor EstetPRO. Aici aveți siguranța tratamentelor originale cu studii medicale, beneficiați de recomandările personalizate ale specialiștilor cu experiență și vă bucurați de ”un moment al vostru”, departe de stresul zilnic. Puteți afla mai multe detalii despre fiecare tratament pe www.estetpro.ro și vă puteți programa o ședință de relaxare facială la 0724 415 003. Centrul EstetPRO este locat în Timișoara, str. Alexandru Vlahuță nr. 2, et. 1 (în cadrul Centrului Medical Dr. Hrubaru).
(251569)
Citiți principiile noastre de moderare aici!