Oamenii care locuiesc la Pădurea Verde s-au săturat de acest miros de cauciuc ars, care se simte imediat ce ajungi în zonă. Reprezentanţii Gărzii de Mediu spun că Continentalul are în curs de implementare două proiecte mari pe aria de vulcanizare.
“Ăsta este adevărul, miroase și nu contestă nimeni și pe aria de mix, unde se produce cauciucul. Ei sunt în curs de finalizare pe sfârșitul anului a două investiții de 10,5 milioane de euro, este o sumă, eu zic, specialiștii spun că finalizarea lor va lămuri problema cu mirosul. Mirosul este o problemă, dar se fac monitorizări și se fac în continuare, în special la compușii organici volatili care produc miros, măsurătorile făcute de laboratoare acreditate nu au fost depășite niciodată, nici acum nu sunt. Mirosul nu se măsoară, substanțele care produc mirosul sunt în limitele acceptate. Avem foarte multe sesizări pe problema aceasta, mai ales în anumite perioade, în funcție de vreme, la inversiunea termică, când circulația aerului vine de sus în jos și atunci se simte mirosul, nimeni nu neagă acel miros”, spune Gelu Cădariu, comisar Serviciul Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu.
Comisarul de la Garda de Mediu spune că fabricile mari din oraș respectă, în cea mai mare parte, normele de mediu.
“Deja de atâta timp companiile mari sunt în regulă, au trecut 25 de ani , unele chiar funcționează de atunci, nici nu sunt nereguli mari, care să ducă la sancționare. Ei trebuie să respecte prevederile de mediu, toate sunt autorizate, poate mai sunt unele scăpări accidentale, de exemplu că nu și-au făcut monitorizări care sunt impuse pentru poluanții pe care îi elimină, în apă, în atmosferă. Sau nu își plătesc toate datoriile ce le revin la Fondul pentru Mediu”, spune Gelu Cădariu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!