Gheorghe Ciuhandu a sosit la sediul DNA Timișoara cu puțin înainte de ora 10.00. El urmează să fie audiat în dosarul în care este cercetat pentru finanțarea ilegală a clubului Poli Timișoara în perioada Marian Iancu.
„Nu am ce să regret. Nu am venit să exprim regrete, am venit să văd dosarul”, a spus Gheorghe Ciuhandu la intrarea în sediul DNA.
Un raport al Curții de Conturi arăta că ar fi vorba de un prejudiciu de peste 31 de milioane de lei, adică aproape 7 milioane de euro, adus bugetului local. Reprezentanţii Primăriei Timişoara au contestat la Tribunalul Timiş raportul Curții de Conturi. Magistraţii au respins contestaţia municipalităţii şi primăria s-a adresat Curții de Apel Timişoara, care, la rândul său, a respins acţiunea municipalității.
Fostul primar Gheorghe Ciuhandu a fost acuzat de abuz în serviciu în dosarul Poli. De asemenea, secretarul Primăriei Timişoara, Ioan Cojocari, a fost pus şi el sub urmărire penală în același dosar privind finanţarea ilegală a clubului de fotbal.
Întrebat dacă are emoţii legate de această prezentare a fostului edil la DNA, actualul primar Nicolae Robu a spus că el nu a făcut şi nu va face nimic ilegal, declarându-se surprins de faptul că Ciuhandu are astfel de probleme.
Sechestru pe un imobil al lui Ciuhandu
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus, luni, efectuarea urmăririi penale în cazul fostului primar Gheorghe Ciuhandu, a secretarului Ioan Cojocari şi a unui consilier juridic, Delia-Ileana Dumitru, pentru abuz în serviciu.
„În cursul anului 2008, suspectul Ciuhandu Gheorghe, la acea dată primar al Municipiului Timișoara, și suspectul Cojocari Ioan, secretar al Consiliului Local Timișoara, uzând de prerogativele conferite de funcțiile ce le îndeplineau, au încălcat normele legale în vigoare ce reglementează posibilitatea acordării de sume de la bugetul Consiliului Local Timișoara în contul S.C. Politehnica Timişoara S.A. (fostă S.C. Fotbal Club Timişoara S.A., fostă S.C. Politehnica 1921 Știinţa Timişoara & Invest S.A.), și ulterior au semnat împreună cu suspecta Dumitru Delia-Ileana, consilier juridic, și cu alte persoane din cadrul Primăriei Timișoara, documentul intitulat „Contract de asociere” în baza căruia era alocată anual, pe o perioadă de 3 ani, suma de 9.000.000 lei anual, pentru sprijinirea echipei de fotbal Politehnica Știința Timișoara”, arătau atunci reprezentanţii DNA.
Aceştia susțin că s-a încălcat legea, finanţarea clubului privat fiind interzisă.
„Potrivit Legii sponsorizării, acordarea unei sume de bani unei persoane juridice de drept privat ce are scop lucrativ și urmărește obținerea unui profit nu se putea efectua cu titlu de sponsorizare. Pentru a da o formă aparentă de legalitate intenției de acordare a unor sume de bani echipei de fotbal Politehnica 1921 Știința Timișoara (denumirea din acel moment a entității sportive) s-a procedat la aplicarea în mod nelegal, indirect, a Legii educației fizice și sportului, nr. 69/2000, și a normelor de aplicare ale acesteia, în scopul mascării nelegalității acordării unei finanțări nerambursabile aceluiași club sportiv”, susțineau procurorii anticorupţie.
Aceştia spun că au fost acordate sume de bani de la bugetul local – 27.100.000 lei – în mod abuziv și contrar prevederilor legale în vigoare, în perioada 2008-2011, către SC Politehnica Timişoara SA, fosta SC Fotbal Club Timişoara SA, fosta SC Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest SA, sume care „nu au servit intereselor comunității, ci doar pe acelea ale unui grup privat de interese organizat în jurul SC Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara & Invest SA, finanțarea fiind astfel ilegală”.
Reprezentanţii DNA au anunţat totodată şi că Ciuhandu are sechestru pus pe un imobil.
„Aspectele de ilegalitate au fost reținute și de Camera de Conturi a Județului Timiș, cu ocazia îndeplinirii misiunii de audit financiar, prin care s-a imputat persoanelor responsabile suma de 27.100.000 lei. Primăria Municipiului Timișoara a formulat contestație față de raportul Curții de Conturi a României, dar aceasta a fost respinsă, decizia Curții de Apel Timișoara rămânând definitivă. În vederea recuperării prejudiciului, în cauză s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra unui imobil aparținând suspectului Ciuhandu Gheorghe-Coriolan și asupra conturilor bancare aparținând suspectului Cojocari Ioan, până la concurența sumei de 27.100.000 lei, reprezentând valoarea prejudiciului”, mai precizau luni cei de la DNA.
În dosar se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane.
Articole pe aceeași temă:
Fostul primar al Timisoarei Gheorghe Ciuhandu, la DNA pentru abuz in serviciu
Citiți principiile noastre de moderare aici!