„Eu consider că, în acest moment, se aruncă bani și nu este o problemă nouă chestiunea cu metroul. Se spune despre ea de un an și ceva chiar doi, spune domnul primar. S-au aruncat bani pe studiul de fezabilitate, kilometrul de metrou fără proiectare, fără studii, fără alte costuri, în acest mediu, și m-am interesat la Ministerul de Transport atunci când a fost repusă pe tapet, în Timișoara, chestiunea cu metroul este de 60 de milioane de euro kilometrul. Atâta este costul”, a afirmat Grindeanu.
În opinia lui, lucrarea este una foarte complexă şi din cauza faptului că pânza freatică în Timişoara este foarte aproape de suprafaţă, fapt care a îngreunat lucrările la pasajul Michelangelo.
„Eu cred că Timișoara are și condiții speciale, fiind pânza freatică foarte sus și ca și întărire la ceea ce spun vă rog să vă uitați cât de grea a fost realizarea pasajului de la Michelangelo, s-au necesitat lucrări suplimentare care sunt neeligibile pe proiectul de fonduri europene și s-au făcut pe Michelangelo, de către AQUATIM, pompe care să scoată, desigur e mai aproape de Bega, apa ca să nu se inunde. Sigur dacă mergi în Dubai și vezi grădini suspendate, vrei să faci grădini suspendate, dacă mergi la Londra, orașul care a avut primul metrou, vrei să faci metrou. Sunt foarte curios ce se va întâmpla după vizita în America (a primarului Robu – n.r.). Aș mai fi curios să văd măcar o poză cu domnul primar Robu la cel puțin zece metri de domnul Barack Obama. Chiar ar fi un lucru bun pentru orașul nostru, dar mă îndoiesc”, a concluzionat Grindeanu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!