Început perfect pentru CH Politehnica Timişoara în finala mică a campionatului. Vineri seara, la Sala Constantin Jude, în faţa unui public destul de puţin numeros, handbaliştii alb-violeţi au reuşit să profite de avantajul terenului propriu şi au învins Potaissa Turda în prima partidă a finalei mici. Deşi condusă pe parcursul primei reprize, inclusiv la pauză, scor 14 – 17, formaţia gazdă a reuşit să se impună pe final. Echilibrul s-a rupt la 6 – 6, în minutul 13, ulterior ardelenii trecând în frunte şi păstrând avantajul până la pauză.
Nici repriza secundă nu a fost uşoară pentru timişoreni. După un start bun, Turda revine şi trece din nou în frunte, ducând scorul la 24 – 22, în minutul 46. Gazdele nu se lasă şi au un joc mai bun pe final. Ca dovadă, şi scorul evoluează bine pentru timişoreni, de la 27 – 26 se ajunge la două goluri diferenţă, 29 – 27, iar finalul găseşte tot Poli în frunte, cu 31 – 29. Remarcăm din nou jocul bun al lui Daskaloski, portarul timişorean scoţând multe goluri ca şi făcute.
Finala mică se joacă pe principiul două din trei. Miercuri urmează cea de a doua partidă, la Turda, iar în cazul unei înfrângeri timişorene, Poli va avea avantajul terenului propriu în meciul al treilea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!