Răsturnare de situaţie în politica timişeană. Dacă până de curând candidatul USL la preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş era actualul preşedinte al PSD Timiş, Titu Bojin, se pare că acesta va trebui să îi facă loc predecesorului său, Ilie Sârbu. Contactat telefonic, Sârbu a declarat, în exclusivitate pentru www.tion.ro, că a purtat discuţii pe această temă şi dacă liderii social-democraţi îi vor cere acest lucru, se va conforma, dar nu a luat încă o decizie finală.
„Discuţii au fost, dar nu am spus încă da. Dacă sondajele arată, iar conducerea partidului îmi cere acest lucru, eu am fost întotdeauna ascultător”, a spus Ilie Sârbu.
În privinţa candidaturii lui Titu Bojin, care părea bătută în cuie, fostul lider PSD Timiş a făcut o singură remarcă: „Din punctul de vedere al candidaturii, ne interesează performanţa, nu candidaţii de care ne îndrăgostim unul sau altul şi nu dau rezultate”, a mai spus Sârbu.
Bojin despre candidatura lui Sârbu: „Dacă așa putem câștiga, nu am nicio urmă de regret”
Preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, şi până în urmă cu câteva ore candidatul USL la preşedinţia Consiliului Judeţean Timiş, a declarat, pentru www.tion.ro, că în sondajele partidului Ilie Sârbu este cel mai bine plasat şi ar fi bucuros ca acesta să candideze la alegerile locale din iunie.
„(Ilie Sârbu – n.r.) E cel mai bine plasat în sondaje. Mâine voi fi la Bucureşti, unde vom discuta cu sondajele pe masă şi se va lua o hotărâre, restul sunt discuţii. Eu sunt bucuros să fie candidatul, Ilie (Sârbu – n.r.) are notorietate mare în judeţ. Dacă aşa putem câştiga, eu nu am nicio urmă de regret”, a spus Bojin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!