Descoperiți orașele împrăștiate de-a lungul coastei, în special Amalfi și Ravello, care găzduiesc o mulțime de clădiri vechi, frumos conservate. Și acest lucru nu este surprinzător, din moment de această porțiune din peninsula Sorrento a atras artiști de toate tipurile încă din antichitate.
Orașul Amalfi este un oraș turistic încă din secolul al XI-lea, când era centrul Republicii Maritime Amalfi, una dintre cele mai mari puteri navale ale vremii. În porturile de aici s-au făcut negoțuri cu cele mai mari populații din nordul Africii, iar regiunea încă mai are zone izolate cu arhitectură arabo-siciliană. Nu uitați nici de Arsenale – un șantier naval medieval parțial restaurat ce datează din perioada de glorie a zonei.
Pe urmele istoriei
În Paestum, templele, brodate cu coloane, dedicate lui Poseidon, Hera și Athena se află pe locul unde în secolul al VII-lea î.Hr. se afla orașul grecesc Poseidonia. Aceste structuri superbe sunt printre cele mai bine prezervate structuri de acest tip din lume.
Până în anii 1800 terenul abrupt al coastei a însemnat că accesul în orașele de aici se putea face doar pe măgar. Deși încă veți mai putea găsi oaze de liniște, izolate de centrele turistice, coasta Amalfi s-a schimbat ireversibil de atunci. Dar ecouri ale timpurilor demult apuse încă mai pot fi observate în catedralele antice, grădinile și vilele romane precum Villa di Damecuta din Anacapri, care, cel mai probabil, a fost construită de Tiberius.
Unul dintre cele mai frumoase experiențe de care puteți avea parte pe coasta Amalfi este să găsiți un loc de unde să admirați frumusețea și istoria regiunii. Printre cele mai interesante locații se numără hanurile din Anacapri, de unde puteți să vă bucurați de peisajele incredibile deasupra celor două golfuri gemene Salerno și Napoli.
Citiți principiile noastre de moderare aici!