Audienţele dezastruoase ale meciurilor din Liga 1 arată că media spectatorilor prezenţi la meciurile acasă ale celor de la ACS Poli Timişoara este de 5440, conform Liga 1.ro. Aceasta plasează „Dan Păltinişanu” pe locul 2, după Steaua, care a atras în medie 9467 de spectatori. La această medie ridicată pentru campionatul intern a contribuit cu aproape jumătate meciul de debut în prima ligă, cu Pandurii, atunci fiind înregistraţi 12.000 de spectatori la Timişoara. Meciul respectiv a fost al treilea din întreg campionatul, dintre toate etapele şi echipele. Cel mai atractiv meci a fost cel dintre Steaua şi Dinamo, cu 29.000 de spectatori, urmat de Pandurii – Steaua, cu 12.800 de spectatori.
În ceea ce priveşte Timişoara, datele clubului arată că la partida cu Astra ar fi fost 7.500 de oameni, iar la cel cu Botoşani, 4.000 de spectatori.
ACS Poli nu a avut un parcurs strălucit în prima ligă, dar stă bine la capitolul spectatori pe stadion, dacă luăm în considerare asistențele tot mai reduse la jocurile de Liga I. Timișorenii au jucat cinci meciuri pe teren propriu, iar trei sunt în topul meciurilor cu cele mai mari asistențe din acest sezon.
La meciul ACS Poli – Pandurii au asistat 12.000 de spectatori, meci la care imprimantele de bilete nu au mai făcut față și circa 4.000 de persoane au intrat gratis pe stadion. Jocul e al treilea în topul asistențelor după nouă etape, conform site-ului liga1.ro, după Steaua-Dinamo, cu 29.000 de spectatori și Pandurii-Steaua, jucat la Turnu-Severin, orașul natal al lui Mirel Rădoi, cu 12.800 de spectatori. La meciurile cu FC Botoșani și Astra au fost câte 6.000 de spectatori pe ”Dan Păltinișanu”, conform datelor clubului. Pe liga1.ro, la jocul cu Astra sunt trecuți 7.500 de spectatori, iar la cel cu moldovenii, 4.000, partide pe locul 5, respectiv 16-20 în topul celor mai urmărite.
În total, după cinci etape pe teren propriu, la Timişoara au fost în total 31.000 de spectatori. În aceste cifre sunt incluşi cei care au cumpărat bilete, cei cu abonamente, dar şi cei care au intrat gratuit pe stadion.
Citiți principiile noastre de moderare aici!