De realizarea noului skatepark din Parcul Central se va ocupa aceeaşi firmă din Mehedinţi tocmită să reabiliteze şi Liceul „Nikolaus Lenau”, şantier în cazul căruia au existat mari probleme după ce constructorul a decis… să ia o pauză cu lucrările înainte de Paşti, invocând incompetenţa funcţionarilor din primărie şi grave greşeli de proiectare.
Tot societatea Kasdum-GF va amenaja şi skatepark-ul, firma câştigând şi licitaţia pentru acest obiectiv. În cursul săptămânii viitoare urmează să fie predat amplasamentul.
„Un alt contract semnat este cel vizând amenajarea skatepark-ului. Săptămâna viitoare urmează să predăm amplasamentul şi să înceapă efectiv lucrările. Acest contract s-a adjudecat la valoarea de 1,7 milioane lei de către SC Kasdum. Termenul de execuţie este de 3 luni”, a anunţat primarul Nicolae Robu.
Valoarea contractului pentru skatepark este de aproape 477.000 de euro cu TVA inclus.
Pista destinată amatorilor de sporturi extreme va fi realizată pe o suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi din Parcul Central, acolo unde a mai existat un astfel de spaţiu până în 2008, când a fost desfiinţat pentru că echipamentele nu mai prezentau siguranţă. Accesul va fi dinspre bulevardul Republicii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!