În aceste condiţii Vali Velcea se vede nevoit să apeleze la legiunea de tineri sută la sută timişoreni de la satelitul lui Poli. „Ei sunt viitorul echipei noastre, cu ei vom reconstrui echipa”, se lăuda vineri, înainte de meciul de campionat cu Luceafărul Oradea, antrenorul celor de la Politehnica Timişoara.
„Este din ce în ce mai greu pentru că ne confruntăm cu o serie de suspendări. Scutaru, Mera, Poparadu nu pot juca din cauza cumulului de cartonaşe galbene. În plus, ştiţi şi dumneavoastră, Tosaint Ricketts şi-a făcut bagajele şi a plecat din cantonament. Lepmets este obosit şi accidentat, va rămâne pe bancă. Asta nu scuză cu nimic echipa, noi trebuie să câştigăm. Întâlnim Luceafărul Oradea, singura echipă care ne-a bătut în deplasare în tur. Avem şansa să reîntoarcem rezultatul din teren, apelând la un grup de jucători care sunt 98% ai Timişoarei, ei ar putea forma viitorul acestei echipe. După lunga lor ucenicie la echipa a doua, pe banca de rezerve sau împrumutaţi pe la alte echipe, acum le-a venit rândul să se impună, să demosntreze că vor forma un grup bun. O structură tânără, cu fotbalişti care au jucat foarte puţin. Poate fi o reorganizare favorabilă”, a continuat tehnicianul alb-violet.
Velcea a anunţat că vor veni la prima echipă Popvici, Dăruială, Petcuţ şi Zaluschi.
Velcea a vorbit şi despre rezultatele mai puţin reuşite din ultima perioadă, urmate de festivalul de goluri de la Baia Mare: „Acele rezultate negative au venit în urma unui joc bun. Meciuri care puteau fi şi pozitive”.
Antrenorul lui Poli a dat exemplul lui Barcelona, echipă care a pierdut pe ultima sută de metri calificarea în finala Champions League sau Cupa Spaniei. Chiar dacă au e echipă extraordinară, în frunte cu Messi, ei nu au mai avut noroc, a încheiat Velcea.
Partida de campionat cu Luceafărul Oradea va avea loc, pe „Dan Păltinişanu”, sâmbătă dimineaţa, de la ora 11.
Citiți principiile noastre de moderare aici!