Chiar dacă lucrările din Piaţa Bălcescu nu au fost finalizate acum, primarul Nicolae Robu le-a inaugurat miercuri. „Acum e gata, atunci (n.r. – în urmă cu câteva săptămâni) a fost darea în funcţiune…”, a explicat edilul.
Oricum, autorităţile au în plan şi alte lucrări acolo, având în vedere că Robu vrea să vadă în mijlocul pieţei Monumentul Fidelităţii – Coloana Victoria, care se află în prezent în Cimitirul Eroilor. Primarul a prezentat miercuri şi o simulare cu statuia amplasată în Piaţa Bălcescu şi a dezvăluit că de jur împrejurul monumentului, pe suprafaţa întinsă de iarbă care este acum, ar putea fi amenajat un loc cu apă.
„Urmează ca în zona centrală a sensului giratoriu să aducem monumentul. Nu am încă o simulare finală, dar pot să vă arăt una care ne face să credem că e soluţia bună. Puteţi vedea, în regim de simulare, sensul giratoriu într-o variantă în care în jurul soclului statuii este pavaj, apoi este un inel de iarbă, după aceea un inel de apă, din nou un inel de iarbă şi apoi o amenajare cu arbuşti. Nu va fi cu arbuşti, nu vor fi plantaţi în acest spaţiu central arbori sau arbuşti, ci vom avea doar flori şi iarnă. Nu este luată decizia în privinţa apei. Dacă vom avea apă, ea nu va fi ca în această simulare, ci va fi apă pe o suprafaţă mai mare, încât să se oglindească în ea statuia. Fotografia este luată din dronă, am cerut să se mai facă două simulări”, a declarat Robu.
Chiar dacă reprezentanţii UDMR Timiş şi-au manifestat opoziţia faţă de acest proiect, afirmând că monumentul, dăruit Timișoarei de către Împăratul Francisc Iosif I ca semn al recunoștinței sale pentru rezistența manifestată în timpul Revoluției și luptei pentru libertate din 1848-49, este o jignire la adresa comunităţii maghiare, revoluţionarii maghiari fiind reprezentați de „personaje hidoase” în forma sa originală, primarul crede că nu este loc mai bun în oraş pentru expunerea Coloanei Fidelităţii.
„Un loc cu vizibilitate avem, în Timişoara, mai potrivit decât acesta? Nu ştiu dacă cineva poate să indice un loc mai potrivit… Eu, în orice caz, nu pot”, a adăugat Robu, care a respins orice conotaţii etnice.
Lucrările de reamenajare a Pieţei Bălcescu au costat 1,1 milioane lei, bani de la bugetul local, fiind executate de Porr Construct. În zonă trebuie instalat şi un sistem de irigare, care nu a fost prevăzut în proiectul iniţial, au afirmat reprezentanţii municipalităţii. Cu această ocazie au fost realizate lucrări de modernizare şi pe strada Ciprian Porumbescu, în valoare de 360.000 de lei, potrivit autorităţilor locale.
Copacii care erau înainte în zona Pieţei Bălcescu şi pe Porumbescu au fost tăiaţi, în locul lor fiind plantaţi alţi 75 de arbori – tei, frasini şi meri ornamentali.
Citiți principiile noastre de moderare aici!