Pentru a se putea înscrie la concursul pentru funcția de director, candidații trebuiau să încarce o serie de documente pe pagina de internet a Ministerului Educației, de la oferta managerială până la certificate de căsătorie și acte administrative. Ministerul a reverificat dosarele celor respinși și unora le-a permis intrarea în examenul de miercuri, 12 octombrie. Aceștia nu aveau încărcate pe site documente administrative, cum ar fi certificatul de căsătorie sau buletinul. Prin urmare, dacă inițial au fost aprobate dosarele a 216 candidați, acum numărul acestora a crescut cu 16, rămânând cinci candidați care nu se pot prezenta la concurs, primind „respins”.
„Ca urmare a unor sesizări la nivelul ministerului, din țară, Ministerul Educației a decis o reverificare a tuturor situațiilor. Ministerul a reanalizat dosarele și a oferit acele derogări, prin urmare acești candidați intră în concurs mâine, la proba scrisă. Oamenii au uitat să încarce pe site-ul ministerului fie certificatul de căsătorie, fie nu au pus buletinul. Nu sunt greșeli foarte mari, dar având în vedere că metodologia spunea clar că sunt documente obligatorii, comisia de la nivelul Inspectoratului Școlar nu a putut să treacă cu vederea”, a spus Aura Danielescu, inspector școlar general de Timiș.
Cei cinci care au rămas „respinși” nu au avut fie oferta managerială, scrisoarea de intenție sau chiar cererea, în cazul lor nu era vorba de documente administrative, ci documente care mergeau, mai departe, în evaluare.
Miercuri, de la ora 10, începe examenul, care se va da la Universitatea de Vest din Timișoara.
Prima probă, cea scrisă (în 12 octombrie), se va desfășura după tipul examenelor naționale (exemplu: Bacalaureat, Evaluare Națională), cu supraveghere video, comisie de supraveghere și corectare. Va fi un test grilă la care vor trebui să răspundă cei care vor să conducă unitățile școlare din județ.
Proba scrisă constă în rezolvarea în maximum 120 de minute a unui test-grilă cu itemi elaborați de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice. Cu acest prilej vor fi evaluate aptitudinile cognitive şi competențele manageriale ale candidaților, ambele cu o pondere de 50%. Ulterior, la nivelul comisiilor judeţene şi cu monitorizarea observatorilor desemnaţi de minister, candidaţii vor susţine alte două probe: analiza CV-ului (realizată în plenul comisiei de concurs, în prezența candidatului, prin acordarea de puncte potrivit criteriilor și punctajelor prevăzute de metodologie şi pe baza documentelor din dosarul de înscriere care dovedesc cele afirmate în CV), respectiv un interviu în fața comisiei de concurs, în care se apreciază scrisoarea de intenție, calitatea și susținerea de către candidați a ofertei manageriale și a unui plan operațional pentru un an, cu o durată de maximum 30 de minute, conform criteriilor și punctajelor din metodologie. Toate probele sunt obligatorii.
Interviul și evaluarea CV-ului se vor desfășura în perioada 17 octombrie – 17 noiembrie. Afişarea rezultatelor concursului este programată în data de 18 noiembrie, fiind urmată de o perioadă alocată depunerii contestaţiilor: 21-23 noiembrie. Soluţionarea contestaţiior şi afişarea rezultatelor finale sunt prevăzute pentru intervalul 24 noiembrie – 9 decembrie 2016. Ultima etapă a concursului – validarea în consiliul de administraţie al inspectoratului şcolar a rezultatelor finale și transmiterea acestora la minister – este programată în data de 16 decembrie 2016.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!