În Timişoara vor fi reînscrişi toţi copiii, iar locuri sunt suficiente – 7.229. Încep înscrierile şi la grupa mică – acolo sunt disponibile 2.023 de locuri. Micuţii îşi vor lua cu greu la revedere de la mama şi tata şi îşi vor cunoaşte noii colegi de joacă.
„Înscrierile încep săptămâna viitoare. Conform legii, limita e de 20 de preşcolari pe grupă. La grupa mare se poate aproba peste efectiv”, spune Aura Danielescu, inspector şcolar general adjunct de Timiş.
În perioada 23 aprilie – 9 mai au loc înscrierile în grupa mică la grădiniţă. În această săptămână se desfăşoară perioada de reînscriere la grădiniţe, părinţii micuţilor fiind obligaţi să-şi reînscrie anual copiii, indiferent de grupa în care activează.
Inspectoratul Şcolar urmează să elaboreze o procedură prin care micuţii vor fi înscrişi la „grădi” în perioada în care acest lucru va fi posibil. Se pot înscrie copiii care au împlinit deja vârsta de 3 ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!