Luni, 30 iunie, încep probele scrise la Bacalaureat cu testul la Limba şi Literatura Română. În 1 iulie va avea loc proba scrisă la Limba şi Literatura Maternă, în 2 iulie proba scrisă obligatorie a profilului (matematică sau istorie), în 4 iulie proba la alegere a profilului şi specializării, iar în 7 iulie se afişează rezultatele, până la ora 12. În aceeaşi zi, între ora 12 şi 16, se pot depune contestaţii.
În 11 iulie elevii vor afla notele finale. Sunt 18 centre de examen şi şase de evaluare, în Timiş.
Candidaţilor le este interzis să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete, acestea urmând să fie lăsate în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia de BAC 2014. Cei care refuză să lase aceste obiecte în sala stabilită de comisie nu vor fi primiţi în examen.
Candidaţii nu pot avea asupra lor telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul ori de comunicare, ce permite conectarea la internet sau la reţele de socializare şi care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu persoane din exterior.
Candidaţii care încalcă aceste reguli vor fi eliminaţi din examen. O dată eliminat din examen, candidatul nu mai poate participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.
UPDATE. Subiectele sunt diferite de la un profil la altul, la Limba română, deoarece elevii care au studiat la un liceu cu profil real au avut mai puţine ore de română pe săptămână decât cei care au studiat la o unitate şcolară cu profil uman.
Elevii de la profilul real au primit un text la prima vedere din opera literară “Omul din vis”, de Cezar Petrescu. Au avut de dat sinonime pentru două cuvinte, de explicat rolul unei cratime, de indicat două motive literare şi perspectiva narativă, de explicat rolul verbelor la imperfect şi de demonstrat prin două argumente că textul aparţine genului epic.
La subiectul al doilea, liceenii de la profilul real au avut de redactat un eseu în care să-şi exprime părerea despre rolul campaniilor de promovare a unui stil de viaţă sănătos, iar la subiectul al treilea liceenii au avut de scris un eseu despre tema şi viziunea despre lume într-un text poetic aparținând lui Mihai Eminescu.
Elevii de la profilul uman au primit un text la prima vedere din opera literară ”Donna Alba” de Gib I. Mihăescu. Au avut de numit sinonime neologice pentru două cuvinte, să explice rolul cratimei într-o expresie, să precizeze două motive literare și să tipul de perspectivă literară din textul dat, să prezinte rolul interogațiilor retorice din text și să ilustreze două trăsături ale genului epic.
La subiectul al doilea, elevii au avut de scris un text argumentativ despre importanța activităților de îndrumare a lecturii elevilor, iar la cel de-al treilea subiect liceeni au avut de redactat un eseu în care să prezinte tema și viziunea despre lume reflectate într-un text poetic ce îi aparține lui Tudor Arghezi, Ion Barbu sau Nichita Stănescu.
UPDATE 2. Conform Inspectoratului Şcolar Judeţean, din cei 4.932 elevi înscriși la Bacalaureat 2014, în Timiş, la proba E a) – Limba şi Literatura Română – scris – s-au înregistrat 4.440 elevi.
Nu mai puțin de 492 elevi au promovat această probă în sesiunile anterioare. Elevi prezenți: 4.117. Elevi absenți: 323. Elevi eliminați: 4.
Citiți principiile noastre de moderare aici!