Ca o noutate, Festivalul Artelor Timișorene cuprinde anul acesta și prima ediție a competiției Bega Music Festival, un concurs muzical lansat de primărie. Preselecțiile au avut loc săptămâna trecută, iar 18 interpreți și 19 compozitori s-au calificat în finala Bega Music Festival, ce va avea loc vineri, 7 iunie, în Piața Victoriei.
„De la ora 17 se va derula întrecerea concurenților de la interpretare, urmată de recitalul trupei DJ Project, înființată cu ani de zile în urmă chiar aici, la Timișoara, pentru ca de la ora 20 să trecem la secțiunea de interpretare. Nume cu rezonanță în peisajul artistic timișorean precum Pragu de Sus, Sanctuar, Peregrinii, Vest Phoenix Cover, Vest, Skywalkers, Axis, Maryliss, Dragoș Moldovan, Ana Kui, Duality, Malvina, Remember, Dincolo de ziduri se regăsesc pe lista artiștilor ce vor interpreta piesele de la secțiunea creație. Gala «Bega Music Festival» va încheia duminică, 9 iunie, Festivalul Artelor Timișorene, prilejuind întâlnirea cu Bella Santiago & Jukebox și Maria Hojda & Tm Groove”, transmit organizatorii de evenimente din Primăria Timișoara.
Programul complet al Festivalului Artelor Timișorene 2019, transmis de primărie
Citiți principiile noastre de moderare aici!