Până pe 30 martie, cineaștii amatori sau profesioniști pot să-și înscrie creațiile la Festivalul de Foarte Scurt Metraj „Tres Courts”. Fie că e vorba de regizori cu acte în regulă sau de studenți, toate propunerile sunt binevenite. Există doar câteva condiții, filmele trebuie să fie realizate în România, să fie făcute în ultimii doi ani și să nu dureze mai mult de trei minute. Locuitorii orașului de pe Bega, care vor să-și încerce norocul pot să trimită scurtmetrajele pe DVD împreună cu formularul de înscriere la sediul Institutului Cultural Francez din Timișoara de pe Bulevardul C.D. Loga nr. 46.
Premiile pentru câștigători sunt pe măsură. Astfel, premiul I constă într-o excursie de trei zile pentru două persoane la Festivalul de Scurt Metraj de la Clermont-Ferrand, în februarie 2016, un smartphone și, desigur, trofeul. Realizatorul scurtmetrajului cel mai îndrăgit de public va primi un smartphone și un trofeu, iar Premiul OIF îi va aduce câștigătorului 250 de euro și o diplomă.
Mai multe informații despre procesul de înscriere pot fi găsite pe site-ul www.foartescurt.ro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!