La întâlnire au participat preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, şi mai mulţi foşti componenţi ai echipei Poli – Emerich Dembrovschi, Miroslav Giuchici, Dănuţ Laţa, Petre Mehedinţu şi alţii.
Cei prezenţi la discuţii au încercat să găsească o soluţie pentru rezolvarea problemelor apărute la clubul Poli Timişoara şi salvarea fotbalului local. Robu a început prin a prezenta o situaţie legată de sprijinul acordat de autorităţi în trecut clubului Politehnica.
UPDATE: La final s-a decis ca marţi o delegaţie timişoreană să meargă la Bucureşti pentru a discuta cu Mircea Sandu o evenuală oferire a unui loc în liga a doua, la fel cum i-a fost oferit Craiovei.
În urma discuţiilor purtate concluziile au fost destul de clare. În primul rând, nu se mai pune sub nicio formă problema ca autorităţile să preia echipa lui Marian Iancu. Gaura în care acesta a băgat clubul e prea mare pentru a se mai încerca salvarea. În aceste condiţii, fotbalul timişorean va trebui să continue activitatea pe o nouă societate, deşi nu ar fi exclusă nici o asociere. Deşi nu a spus-o concret, Titu Bojin a scăpat „păsărica”, vorbind despre fuziunea cu AC Recaş. „Se poate vorbi şi de o asociere cu Recaşul. Sau cu Chişineu Criş, sau cu Bucureşti sau cu alt oraş”, a încercat să dreagă el lucrurile când a vorbit despre situaţia existentă. După cum se ştie, AC Recaş a promovat în ultimul sezon, iar Timişoara ar putea prelua, prin fuziune, acest loc, iar echipa recăşeană ar putea rămâne un satelit al echipei mari, în liga a treia. Nici Robu nu a negat, dar nici nu a confirmat o asemenea opţiune, preferând doar să spună presei: „Vă mulţumim pentru interes”.
Ceea ce este clar pentru toată lumea este că fotbalul timişorean trebuie să continue, într-o formă sau alta, cel puţin în liga a doua în sezonul viitor, cu posibilitate de promovare. “Am convenit în unanimitate, subsemnatul, ca primar al municipiului Timişoara, domnul Titu Bojin, ca preşedinte al CJ Timiş, şi confraţii noştri în iubire de Poli, foşti fotbalişti de marcă, să mergem pe o variantă care să asigure să avem echipă în Liga a II-a cu drept de promovare după un an, desigur, pe bază de merite sportive, în Liga I. Am obţinut o programare la FRF pentru ziua de marţi a săptămânii viitoare, pentru o delegaţie de-a noastră, care să discute detaliile”, a declarat în cele din urmă Nicolae Robu, după discuţiile de miercuri.
Intalnirea in care se va decide soarta clubului Poli Timisoara are loc miercuri
Citiți principiile noastre de moderare aici!