Vasile Șirli se va întâlni cu timișorenii, sâmbătă, 22 noiembrie, de la ora 18 la Muzeul de Artă din orașul de pe Bega. Evenimentul a fost pus la cale de muzeu în colaborare cu Galeria Posibilă din București.
În cadrul întâlnirii cu artistul timișorenii vor putea să afle mai multe despre muzica de teatru, despre oamenii din lumea teatrului, despre atitudinea și ideile lor. Șirli a declarat că vrea un dialog deschis în care participanții să poată să afle mai multe despre muzică și teatru. De asemenea, pe parcursul discuțiilor vor fi prezentate și câteva exemple audio.
Artistul Vasile Șirli s-a născut la Variaș în județul Timiș. Acesta a deveni un important personaj al muzicii de teatru și nu numai. Vasile Șirli a compus și muzică pentru film, iar pe parcursul carierei sale a primit numeroase premii naționale și internaționale. Mai mult, acesta a colaborat și cu artiști precum Phil Collins sau Peter Gabriel. Din anul 1986 artistul s-a mutat în Franța, iar din anul 1990 este director al departamentului muzical de la Disneyland Paris.
Chiar dacă a plecat din țară, Șirli nu și-a întrerupt colaborările cu regizorii români de teatru și film. Printre cei alături de cale a lucrat se numără și regizorul Silviu Purcărete, al cărui spectacol „Moliendo cafe” a avut premiera în această lună la Teatrul Național Maghiar Timișoara.
Astfel, cei care vor să cunoască mai mult despre muzica lui Șirli sunt așteptați sâmbătă, 22 noiembrie, la Muzeul de Artă Timișoara. Intrarea la eveniment este gratuită.
Citiți principiile noastre de moderare aici!