Problemele au început încă din timpul nopții. În Buziaș, pompierii au intrat în alertă încă de la ora trei după ce sistemul de canalizare a fost dat peste cap și a refulat. Atunci mai multe străzi au fost inundate și sunt chiar și acum impracticabile, iar apa a intrat și în casele oamenilor care locuiesc în zonă.
În Gătaia, pe una dintre străzi, apa are un metru, iar pompierii au evacuat patru adulți, doi copii, dar și mai multe imobile din zonă. La Șemlacu Mare, pe o porțiune de 40 de metri apa depășește 50 de centimetri, iar circulația în zonă a fost deviată. Aceleași probleme sunt și în Lățunaș, Ferendia și Clopodia acolo unde apa a intrat în mai multe case și anexe gospodărești și cei de la ISU au fost nevoiți să evacueze animalele localnicilor.
Hidrologii au emis, joi, o atenționare de cod roșu de inundații pe râurile din bazinele Moraviţa şi Bârzava din Timiş, valabilă până la ora 21. De asemenea, regiunea Banat se află sub atenționare de cod galben de ploi până vineri la ora 10:00.
UPDATE. Precipitațiile din ultimele ore au depășit 100 de litri pe metru pătrat, transmit specialiștii. Autoritățile din județ au ieșit în teritoriu pentru a da o mână de ajutor. Astfel, zeci de pompieri, jandarmi, polițiști, dar și polițiști de frontieră intervin în zonele inundate pentru a da o mână de ajutor celor care au de suferit de pe urma apelor.
„În urma avertizării hidrologice cod roșu pe râurile din bazinele Moravița și Bârzava și a înregistrării de precipitații abundente care au depășit 100 de litri pe metru pătrat în această dimineață din dispoziția prefectului s-a activat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș. La nivelul ISU Timiș au fost înregistrate 43 de solicitări la care s-a intervenit punctual în funcție de măsura urgenței și disponibilități. Domnul prefect coordonează activitatea din teren gestionând acțiunile pompierilor, jandarmilor, polițiștilor de frontieră și a IPJ Timiș. Se face tot posibilul pentru limitarea efectelor acestor inundații și revenirea la starea de normalitate”, spune Sindia Vlaia, purtătorul de cuvânt al ISU Banat.
UPDATE 2. Prefectul județului Timiș, Eugen Dogariu, a plecat de urgență, joi dimineața, în zona Gătaia acolo unde apele au produs cele mai mari pagube.
UPDATE 3. Ministrul Apărării, Mircea Duşa, este aşteptat în Timiş. Miercuri seara, acesta a fost la Reşiţa, unde a anunţat că unităţi ale armatei sunt pregătite să intervină în caz de nevoie. El va vizita localităţile inundate din zona Gătaia, împreună cu prefectul Eugen Dogariu.
„Eu sunt la Gătaia, aici sunt problemele cele mai mari. Din cauza cantităţilor foarte mari de apă care au căzut în ultima perioadă, bălteşte apa. Torentele au venit de pe deal şi de pe câmp şi apa bălteşte pe câteva străzi. Sunt pagube mari, apa e intrată în casele oamenilor, pe unele străzi”, a declarat prefectul Eugen Dogariu.
UPDATE 4. Localitatea Șemlacu Mare a fost izolată și drumurile din Timiș care duc la ea sunt sub apă. O singură rută a rămas accesibilă din sat, însă aceasta duce în localitatea Gherman. Pompierii militari au evacuat cinci persoane din Șemlacu Mare. Este vorba despre o familie cu doi bătrâni, trei copii cu vârste până în 12 ani și un bebeluș de două săptămâni.
UPDATE 5. Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a ajuns la Gătaia și analizează situația din teren. Ministrul a fost dus pe o stradă din localitate care a fost cea mai afectată de inundații și unde nivelul apei este de circa 1 metru.
UPDATE 6. Ministrul Apărării, Mircea Dușa, a inspectat zona de la marginea orașului Gătaia, unde autoritățile au fost nevoite să rupă o porțiune de drum pentru a evacua apa. În această zonă torenții trec pe sub terasamentul căii ferate de la marginea orașului, iar, pe o porțiune de câțiva metri, muncitorii au rupt asfaltul astfel încât apa să ajungă în râul Bârzava.
Localnicii povestesc că a plouat neîncetat în ultimele ore, iar în scurt timp apa ajunsese deja în curțile oamenilor. Mai multe străzi din Gătaia sunt complet inundate, în unele locuri apa are o adâncime de peste un metru, iar nivelul continuă să crească. Unii oameni au fost nevoiți să plece din casă, iar animalele au fost transportate cu un camion în zone mai înalte.
Ministrul Apărării a survolat cu un elicopter zona pentru a vedea exact care sunt problemele și a dispus să se pună balast sub terasamentul căii ferate afectate, rugând autoritățile să se intervină în cel mai scurt timp. Din Gătaia, Mircea Dușa se va întoarce, cel mai probabil, în județul Caraș-Severin, în zonele cele mai afectate de inundații.
UPDATE 7. Potrivit ISU Timiș, localitățile cele mai grav afectate de inundațiile de joi au fost Gătaia și Șemlacul Mic unde nivelul apei depășește 1.5 m adâncime. Un număr de 150 de case au fost evacuate, iar 465 persoane și aproximativ 150 de animale au fost transportate spre Căminul Cultural Gătaia. De asemenea, o casă s-a prăbușit, fiind complet distrusă.
„Pe o suprafață de aproximativ 4 km, pompierii militari intervin cu motopompe pentru evacuarea apei. În paralel, pompierii și jandarmii acționează pentru protejarea cu saci de nisip a locuințelor neafectate. Polițiștii de frontieră asigură paza imobilelor evacuate, iar polițiștii de la secțiile din zonă asigură ordinea publică. Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Gătaia acționează cu 25 voluntari, un tractor cu remorcă pentru evacuarea cetățenilor, o volă și un buldoexcavator”, transmit reprezentanții ISU Timiș.
Și localitatea Șemlacul Mic a fost evacuată, după ce nivelul apei a determinat izolarea completă a zonei și prăbușirea unei case. În ciuda pericolului iminent, mai multe persoane vârstnice refuză să își părăsească locuințele.
„Comuna Jamu Mare, cu localitățile Ferendia, Lățunași și Clopodia sunt în continuare afectate de apă, pompierii militari alături jandarmi acționând pentru evacuarea apei din gospodăriile afectate. În această zonă nu a fost necesară evacuarea populației. În zona Șipet – Folea s-au înregistrat mai multe solicitări pentru evacuarea apei din locuințele cetățenilor. În localitatea Gherman, pârâul Semița a ieșit din albie, inundând 15 gospodării. ISU Timiș, cu un efectiv de 15 cadre, a evacuat 2 persoane și intervine pentru limitarea efectelor inundațiilor”, mai spun reprezentanții ISU.
Pe întreg teritoriul județului Timiș acţionează 89 pompieri profesionişti cu 32 utilaje de intervenţie (autospeciale, bărci de salvare, motopompe şi electropompe), 45 jandarmi, 23 polițiști de frontieră, 4 echipaje de poliție rutieră și polițiști din zonele afectate, sprijiniți de către comitetele locale pentru situații de urgență ale localităților afectate.
„Autoritățile locale s-au implicat direct în gestionarea situațiilor de urgență din Timiș. Coordonarea intervențiilor a fost inițial asigurată de domnul Eugen Dogariu, prefectul județului Timiș și ulterior preluată de ministrul Apărării Naționale, domnul Mircea Dușa. La fața locului au sosit și președintele Consiliului Județean Timiș, domnul Titu Bojin și vicepreședintele CJ Timiș, domnul Călin Dobra. Pentru soluționarea rapidă și eficientă a situației și facilitarea intervenției pompierilor, președintele CJ Timiș a dispus trimiterea în teren a unei pompe de capacitate mărită din cadrul Centrului regional și transfrontalier pentru prevenirea și intervenția în caz de inundații. Această pompă, deservită tot cadrele ISU Timiș, are o capacitate de refulare a apei de aproximativ 10 ori mai mare decât pompele pompierilor militari, evacuând aproximativ 17.000 l apă/minut”, au mai anunțat reprezentanții ISU Timiș.
UPDATE 8. Circulația feroviară pe ruta Timișoara – Reșița este întreruptă de joi dimineața după ce piatra de sub șinele de cale ferată din apropierea orașului Gătaia a fost complet măturat de apă pe o porțiune de 10 metri. Șinele au rămas suspendate, iar torenții de apă curg pe sub terasamentul căii ferate.
Vom reveni cu amănunte și imagini.
Articole pe aceeași temă:
Cod portocaliu de inundatii pe mai multe rauri din Timis
Judetul Timis, sub atentionare de cod galben
Citiți principiile noastre de moderare aici!