În 21 iulie va avea loc, pe Lacul Surduc, prima ediţie a unui eveniment ce are ca scop promovarea înotului în ape deschise. Evenimentul este dedicat amatorilor, indiferent daca sunt afiliaţi la vreun club sportiv sau nu. Sunt invitate la start persoane cu vârsta de la 18 ani în sus.
Concursul se desfăşoară după două probe: una scurtă (400 m) şi una de rezistenţă (1.600 m). Startul se dă de pe plajă, de lângă cabana-restaurant. Participanţii vor putea concura în echipament de neopren. Cei interesaţi se pot înscrie la una dintre probe sau la ambele probe, la faţa locului, între orele 10 şi 11, taxa de înscriere fiind de 30 lei, sau online la http://www.timisoara.inot-masters.ro/traversarea-lacului-surduc-21-07-2012/.
Clasamentul final va fi realizat în funcţie de gen şi categorii de vârstă (18-30 ani, 30-39, 40-49, 50-59, 60-69, peste 70). Supravegherea competiţiei va fi asigurată de catre voluntari cu caiace şi bărci.
Evenimentul este organizat de Clubul de Inot Masters Timişoara în colaborare cu Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport (UVT), Formaţiunea de Intervenţie Rapidă pe bază de Voluntariat „SALVO” (din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara) şi Primăria Fârdea.
Aeronautic show la Surduc: spectacol in aer si pe apa
Citiți principiile noastre de moderare aici!