Cei doi au fost prinși de polițiști luni dimineață la ora 1. Oamenii legii i-au observat cu aparatele de termoviziune în timp ce se deplasau pe câmp dinspre frontiera cu Ungaria spre interiorul țării. Mai mulți polițiști de frontieră și jandarmi au fost trimiși în zonă și i-au reținut pe cei doi pentru cercetări.
„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că aceştia sunt cetăţeni irakieni, în vârstă de 26 respectiv 29 de ani, care nu aveau documente de identitate asupra lor. Tinerii au declarat că intentionau sa ajunga in Germania, dar s-au rătăcit pe teritoriul statului vecin. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun”, transmit polițiștii de frontieră.
Citiți principiile noastre de moderare aici!