Evenimentul va avea loc în perioada 6 – 12 august, la Grădina de Vară Capitol. În fiecare seară, de la ora 21:30 se va difuza câte un film, dintre cele care au fost premiate în cadrul festivalului TIFF.
Pe 6 august, seria filmelor va debuta cu pelicula „Marea Neagră” în care spectatorii vor putea să-l vadă pe Jude Law. Filmul este regizat de Kevin Macdonald, fiind vorba despre un thriller plin de adrenalină.
A doua zi, vineri, 7 august, Caravana TIFF prezintă „Wild”, un film inspirat de o poveste reală, care stă sub semnătura lui Jean-Marc Vallee, după un scenariu al celebrului scriitor Nick Hornby. De asemenea, în film apar actrițele Reese Witherspoon și Laura Dern, ambele fiind nominalizate la Oscar pentru prestațiile din film. Pelicula spune povestea unei tinere aflate în prag de divorț, care, marcată de moartea mamei sale, începe o călătorie de 1500 de km… pe jos, de una singură.
Sâmbătă, tot de la ora 21:30 cinefilii se vor putea delecta cu filmul „Trash”, în regia lui Stephen Daldry. Este vorba despre o versiune sud-americană a cunoscutei pelicule „Vagabondul milionar”. De data aceasta acțiunea se petrece în Brazilia, iar povestea începe cu trei puști care găsesc un obiect într-o groapă de gunoi.
Duminică, 9 august, în centrul atenției ajunge filmul românesc, iar timișorenii vor putea să vadă pelicula „Comoara”, a regizorului Corneliu Porumboiu.
După ce a avut un succes extraordinar în Franța, pelicula „Famille Belier” va rula pe 10 august și în orașul de pe Bega. În familia Belier toți sunt surdo-muți, mai puțin Paula, care are 16 ani. Tânăra este singura legătură pe care restul rudelor o au cu lumea exterioară.
Filmul „Rams” de Grímur Hákonarson a fost favoritul publicului la TIFF 2015, iar pelicula va fi difuzată la Timișoara pe 11 august. Producția daneză spune povestea emoționantă a doi frați care nu şi-au spus o vorbă timp de patru decenii, dar pentru care totul se schimbă când trebuie să salveze ce au mai scump pe lume… oile.
Proiecțiile Caravanei TIFF vor ajunge la final pe 12 august, iar seria de pelicule se va încheia cu unul dintre cele mai controversate filme ale anului, respectiv „De ce eu?”. Pelicula este realizată de Tudor Giurgiu.
La toate proiecțiile intrarea este liberă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!