“Ceea ce nu vom înţelege şi nu vom înţelege niciodată sunt atacurile, criticile, minciunile şi uneori chiar jignirile care nu au nicio legatură cu fotbalul, indiferent de rezultatele avute. Nu s-a ţinut cont că avem familii, trăiri, sentimente, că suntem oameni. Ştim că ne aflăm într-o conjunctură economică nefericită, înţelegem că sunt probleme peste tot, am avut răbdare chiar şi trei luni de întârzieri salariale, situaţie în care ne aflăm şi acum. Cu toate astea am pus obiectivele sportive pe primul loc, lucru ce ni se pare normal. Nu am avut nicio obiecţie legată de un regulament de ordine interioară impus, nu discutat. Noi jucătorii nu am periclitat obiectivele sportive prin adoptare unor măsuri de pe poziţii de forţă, chiar dacă de multe ori ne-am gândit la asta”, se spune în comunicatul lansat din cadrul echipei. Acesta nu este semnat nominal de niciun jucător. Comunicatul mai cere şi sprijin total din partea tuturor: suporteri, conducere administrativă, patronat.
Antrenorul Dusan Uhrin a fost pus într-o situaţie neplăcută atunci când a fost întrebat cum joacă jucătorii fără a fi plătiţi: “Cum pot eu să răspund la o asemenea întrebare? Noi ne dorim să câştigăm. Nu ne interesează absolut deloc acest comunicat. Dacă cineva nu doreşte să intre pe teren sau la antrenament este problema lui”.
Managerul sportiv, Daniel Stanciu, a încercat să ofere o notă “internă”, problemei apărute: “E o problemă internă a clubului. Aşa cum au spus şi ei (n.r. jucătorii), obiectivul sportiv e important. Alte comentarii nu mai sunt de făcut”. El a mai spus că nu ştie de unde a plecat acel comunicat: “Faxul de la mine din birou este stricat! Nu se pune problema unei anchete, acum important e meciul de la Vaslui”.
Foto: poli.tm.ro
Iancu despre comunicatul dat de timisoreni: “Jucatorii arata ca sunt uniti”
Citiți principiile noastre de moderare aici!