„În ultimele săptămâni, datorită unor evoluții în viața politică și în mediul public, SRI a fost de foarte multe ori în atenția publicului. Am considerat că în această perioadă e nevoie ca la SRI să existe o echipă completă, pentru a instaura calmul necesar. Am decis să fac o nominalizare pentru poziția de director al SRI. În această seară (n.r. – joi seara) am semnat scrisoarea către președinții celor două Camere și l-am propus pe dl Eduard Raul Hellvig. Am avut azi întâlniri cu liderii partidelor politice parlamentare și le-am adus la cunoștință această intenție. Am vorbit de asemenea cu cei doi președinți, ai Senatului și Camerei, și probabil în cursul săptămânii viitoare Parlamentul va dezbate această chestiune”, a declarat Klaus Iohannis, precizând că în perioada următoare va face o nominalizare și pentru Serviciul de Informaţii Externe (SIE).
Întrebat ce îl recomandă pe europarlamentarul liberal pentru funcția de director al SRI, șeful statului a răspuns că Hellvig este pregătit pentru această funcție, având pregătirea și energia necesară acestei poziții.
„Atunci când m-am gândit la o persoană pe care să o propun ca director la SRI, am căutat pe cineva care este pregătit pentru o astfel de poziţie, care are pregătirea necesară, are energia necesară, care cunoaşte actorii politici, care are suficiente cunoştinţe despre activitatea Serviciului şi care este o persoană care vine să aducă calmul necesar în acest spaţiu. Am căutat o persoană care pentru mine reprezintă garanția unui parcurs de modernizare, de europenizare și pentru SRI. SRI a câștigat foarte mult ca imagine publică, a avut rezultate notabile și s-au făcut progrese semnificative. Toate acestea trebuie duse mai departe și am convingerea ca dl Hellvig va face asta”, a mai spus Iohannis.
La rândul său Eduard Hellvig s-a declarat onorat de nominalizarea făcută de Președinte, precizând că prioritatea SRI în perioada următoare ar trebui să fie combaterea corupției și dezvoltarea capacităților de apărare a siguranței naționale.
„Sunt onorat de încrederea pe care mi-a acordat-o Președintele României, domnul Klaus Iohannis, prin nominalizarea pentru funcția de director al Serviciului Roman de Informații. Sper ca, la rândul lor, membrii Parlamentului mă vor considera potrivit pentru a îndeplini această responsabilitate. Interesul național înseamnă, în actuala etapă a democrației românești și conform voinței cetățenilor, consolidarea statului de drept. De aceea, cred că prioritatea SRI în perioada următoare trebuie să fie consolidarea performanței – în cadrul eforturilor interne pentru întărirea statului de drept, dar și al unui context regional tensionat. Drept urmare, consider esențiale două coordonate de acțiune: combaterea corupției și dezvoltarea capacităților de apărare a siguranței naționale. Țin, totodată, să precizez de pe acum că sunt ferm convins că o democrație funcțională are resorturile necesare pentru ca statul și propriii cetățeni să se afle întotdeauna de aceeași parte a baricadei. Cu o condiție: ca toate instituțiile să acționeze conform regulilor democrației și ale societății deschise”, a scris Hellvig pe pagina sa de Facebook, la scurt timp după anunțul făcut de șeful statului.
Vă reamintim că fostul director al SRI George Maior a demisionat din această funcție în 27 ianuarie, după ce a condus acest serviciu timp de opt ani. De atunci, interimatul funcţiei a fost asigurat de generalul Florian Coldea, prim-adjunct al directorului SRI.
Articole pe aceeași temă:
George Maior a demisionat din functia de director al SRI
Citiți principiile noastre de moderare aici!