Edilul-şef al Timişoarei, Nicolae Robu, şi-a făcut joi bilanţul, atunci când s-au împlinit 3 ani de când a fost învestit în funcţia de primar. A prezentat o listă cu 40 de realizări. O listă pe care a enumerat mii de locuri de parcare şi mii de arbori plantaţi, proiectele pe bani europeni iniţiate în timpul fostului primar Gheorghe Ciuhandu pe care a reuşit să le finalizeze, faptul că… a continuat să plătească troleibuzele şi autobuzele cumpărate în leasing de fosta administraţie, reabilitarea celor două tramvaie care n-au ajuns încă la Timişoara, pe cea mai Poli dintre toate Poli, performanţele RCM la rugby şi multe altele.
Pentru că mulţi şi-au amintit în aceste zile de promisiunile sale de campanie, vineri, Robu a decis să vorbească şi despre „proiectele de anvergură” care nu s-au realizat. Despre o parte dintre ele, pentru care s-a tot aşteptat sprijin financiar de la Guvern.
În primul rând, edilul a dat asigurări… că n-a uitat nimic.
„Nu e în regulă ca noi, un municipiu dinamic, cunoscut ca atare, cu proiecte concrete şi capacitatea de a pune în practică proiectele dovedită, să nu primim nimic sau în orice caz foarte puţin, cei 5 milioane pe care i-am primit pentru Spitalul de Copii (…) Banii se duc clientelar, către diverse unităţi unde există interese pesediste. Timişoara are nevoie stringentă de centură (…), de un stadion, de o sală polivalentă de 15.000 de locuri, n-am abandonat niciuna dintre ideile pe care le-am tot vehiculat, numai că astfel de obiective (…) nu pot fi realizate cu bani locali şi nici nu pot fi aducătoare de fonduri europene prin intermediul primăriei. Guvernul ar putea să atragă fonduri europene de exemplu pentru centură”, a declarat Robu.
La 3 ani de mandat în fruntea Primăriei Timişoara, liberalul Nicolae Robu a cerut din nou Guvernului să finanţeze obiectivele enumerate.
„La moment de bilanţ, cer insistent Guvernului României să înceteze cu această atitudine faţă de Timişoara, să includă urgent în programul naţional de investiţii centura de sud a Timişoarei, ar trebuie deodată şi cea de vest, dar hai să zicem centura de sud, cu finanţare începând din 2015, nu doar aşa steril undeva pe o hârtie. Cer, de asemenea, ca Timişoara să beneficieze de finanţare pentru realizarea unui stadion de circa 40.000 de locuri, stadion acoperit, ultramodern, la nivelul standardelor actuale cele mai înalte (…), să se aloce fonduri şi pentru sala de sport polivalentă de 15.000 de locuri şi bazinul de înot olimpic”, a adăugat Robu.
Primarul spune că în 3 trei ani de mandat i-a transmis mai multe adrese premierului Victor Ponta, şi privind centura de ocolire a oraşului, şi privind stadionul, şi privind Spitalul de Copii sau Spitalul Regional, dar că nu a primit niciun răspuns de la şeful Executivului.
Robu plănuieşte acum şi să meargă în audienţă la premier. „O să mă duc şi în audienţă, desigur că nu o să o fac în Turcia, dar când vine o să mă duc şi într-o audienţă. Avem un înlocuitor de premier, premierul României este Victor Ponta, este temporar indisponibil şi îi ţine locul domnul Gabriel Oprea (…) Mă duc programat, civilizat, într-o audienţă, stăm de vorbă în interesul public”, a mai explicat liberalul.
Întrebat dacă a fost până acum în vreo audienţă, Robu a declarat că nu, pentru că „nu a fost cazul”.
„Trebuie să procedăm instituţional, aşa cum sunt regulile într-o societate. Ce ar face primul-ministru dacă toţi primarii ar merge la el în audienţă? Mai întâi se transmit solicitări, adrese, şi când nu merge aşa ajungi şi la audienţe, nu se începe cu audienţele. Noi ne descurcăm cu bugetul local pentru o mulţime de lucruri şi nu cerem bani de la Guvern, nu suntem nişte plângăcioşi care ne prezentăm în faţa opiniei publice cu lamentări că nu primim bani de la Guvern şi de aceea nu facem nimic. Noi facem (…), dar sunt nişte obiective pe care nu avem cum să le facem cu resursele proprii”, a conchis primarul.
Consilier local PSD: „Sunt absolut convins că va fi primit”
UPDATE. În replică la afirmaţiile lui Robu, consilierul local PSD Alfred Simonis spune că primarul Timişoarei va fi primit la Bucureşti fără să fie nevoie să-i faciliteze cineva intrarea. În aceeaşi ordine de idei, Simonis promite toată susţinerea PSD…
„În sfârşit, domnul primar şi-a dat seama că problemele nu se rezolvă la colegii de partid, ci mergând la Guvern, indiferent din ce partid sunt şi cum îi cheamă pe miniştri. Sunt absolut convins că va fi primit fără să-i facilităm noi intrarea. Orice proiect benefic pentru Timiş va avea susţinerea PSD. Nu putem să ascundem faptul că Guvernul Ponta a trimis sume importante de bani în Timiş, respectiv Timişoara”, a declarat consilierul Alfred Simonis.
Articole pe aceeași temă:
Primarul Timisoarei si-a facut bilantul pe Facebook. Cu ce se lauda Robu la 3 ani de mandat?
Citiți principiile noastre de moderare aici!