Şefii de la Transporturi insistă că se va putea circula din acest an pe lotul 4 din autostrada ce leagă Deva de Lugoj, dar situaţia din teren pare să îi contrazică. Periodic, entuziaştii din domeniul infrastructurii realizează filmări pe şantierele de infrastructură rutieră, iar cele efectuate pe acest lot şi prezentate de curând de cei de la forumul peundemerg.ro, arată că acolo mai este destul de mult de lucrat.
Desigur, cel mai mult a rămas de lucru la dealul unde a fost descoperită peştera cu lilieci. Vă reamintim că săptămâna trecută a avut loc închiderea circulaţiei rutiere pe prima porţiune din autostrada Deva – Orăştie, special pentru a se putea realiza conectarea cu noul lot. Doar pentru această lucrare termenul de finalizare anunţat este 15 noiembrie.
Optimismul autorităţilor este aspru combătut de cei de la Asociaţia Pro Infrastructură, care se bazează pe iamginile din teren. Conform estimărilor acestora, până în cel de-al doilea trimestru al anului viitor nu se poate vorbi despre deschiderea acestui lot.
Trebuie ţinut cont că va veni şi sezonul rece, ceea ce va duce la oprirea temporară a majorităţii lucrărilor.
„În ciuda promisiunilor fanteziste ale autorităților, nu vom circula nici în 2018 pe acest tronson de 22,14 km între Șoimuș și Ilia! În ultimii doi ani de zile, Asociația Pro Infrastructură a dezmințit categoric declarațiile complet iresponsabile ale tuturor miniștrilor Transporturilor și șefilor CNAIR! Ne menținem predicția realistă-optimistă că acest sector de autostradă va fi inaugurat spre finalul trimestrului II 2019, așa cum estimam încă din 18.12.2017”, spun cei de la Asociația Pro Infrastructură.
Citiți principiile noastre de moderare aici!