Taxa va fi achitată de fiecare proprietar care a beneficiat de finanțare, iar valoarea acesteia va fi stabilită în curând de către specialiștii primăriei. În următoarea ședință de consiliu local, aleșii vor avea pe mese un proiect de hotărâre pentru instituirea acesteia.
Taxa de reabilitare termică poate fi instituită dacă sumele avansate de către administrația publică locală, pentru asigurarea cotei de contribuție proprie a proprietarilor/ asociațiilor de proprietari, nu au fost recuperate decât parțial, conform OUG 18/2009. Prin această impunere, reprezentanții municipalității vor, de fapt, să recupereze banii puși de primărie pentru eficientizarea energetică a blocurilor. Mai exact, lucrările executate au fost plătite de Primăria Timișoara, iar noua taxă reprezintă cota proprietarilor.
„Taxa se datorează de către fiecare proprietar al imobilelor finanțate în cadrul Programului Operațional Regional 2007-2013. Cuantumul taxei va fi fundamentat printr-un referat întocmit de către compartimentul de specialitate din cadrul aparatului propriu al primarului, în funcție de sumele avansate de către autoritățile locale pentru asigurarea cotei de contribuție aferente proprietarilor, de cotele-părți indivize din proprietatea comună aferentă fiecărei proprietăți individuale și după caz și în baza documentelor și a constatării proprii ale compartimentului”, se arată în proiectul de hotărâre.
Conform documentației care va ajunge pe mesele aleșilor municipali, „sumele avansate de către autoritățile administrației publice locale pentru finanțarea cotelor-părți indivize aferente părților comune ale imobilelor se vor recupera de la beneficiari prin intermediul taxei, în termen de maximum zece ani de la data recepției la terminarea lucrărilor, eșalonarea sumei de recuperat cu titlu de taxă, ce fac obiectul deciziei de impunere, se va face pe o perioadă de cinci ani, începând cu data de 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care se emite decizia de impunere”.
Taxa ar urma să se achite anual, în două rate egale, până în 31 martie și 30 septembrie. Decizia de impunere prin care se stabilește taxa devine executorie în condițiile legii, la expirarea fiecărui termen de plată, se mai arată în referatul ce însoțește proiectul de hotărâre. Cei care nu achită Taxa de reabilitare termică la timp riscă să plătească majorări de întârziere.
Dacă imobilul este proprietate individuală, a fost reabilitat termic cu fonduri europene și cu bani de la primărie și se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane se aplică mai multe reguli: în cazul în care cotele părți din dreptul de proprietate asupra imobilului sunt determinate, fiecare coproprietar datorează taxa corespunzătoare cotei părți deținute, iar în cazul în care cotele părți din dreptul de proprietate nu sunt determinate, atunci cotele părți sunt prezumate a fi egale, până la proba contrară.
În Timișoara au fost reabilitate 50 de blocuri prin Programul Operațional Sectorial 2007-2013, municipalitatea reușind să ducă la bun sfârșit cinci proiecte pe fonduri europene, în valoare de 44 de milioane de lei. Pentru fiecare bloc în parte, UE a acoperit 60% din valoarea lucrărilor, iar 40% s-au împărțit între asociația de proprietari și primărie. Locatarii trebuiau să contribuie în funcție de venituri: de la 10% până la 30%, restul până la 40% fiind acoperit de municipalitate.
Citiți principiile noastre de moderare aici!