În această perioadă (20-21 iunie), de Zilele Lacului Surduc, pe lac şi împrejurul lui vor avea loc tot felul de acţiuni de agrement, de la probe de caiac-canoe la show aerian, paraşutişti care vor face salturi cu… funingine, salturi în apă, în tandem, foc de artificii, concerte de muzică populară şi uşoară. Pe parcursul ambelor zile, pe lac se vor putea efectua plimbări cu vaporașul electric, cu hidrobicicletele, caiacul și catamaranul. Pe mal vor exista locații unde copiii vor putea desfășura activități de aventură și distracție.
“Putem dezvolta zona Lacului Surduc prin prisma unor acţiuni pe parcurusl a două zile. Am reuşit şi cu show-ul aerian – am reuşit să organizăm şi am găsit o firmă specializată în organizarea de show-uri aeronautice. Vom reuşi să aducem diferite firme care organizează evenimente pentru copii, pentru adulţi, atât pe lac cât şi în jurul lacului. Zona presupune pe lângă lacul Surduc şi posibilitatea de drumeţii şi vizitarea bisericilor de lemn care sunt prinse şi în patrimonioul naţional şi cultural. Vrem de acum să transformăm în tradiţie acest eveniment”, spune vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra.
În zonă se pot efectua drumeții, se poate vizita Biserica de lemn de la Zolt, iar doritorii pot face plimbări cu ATV-ul sau cu poneii, la pensiunea din localitate. Pe site-ul www.turismtimis.ro vor fi publicate și posibilități de cazare în zonă. Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în județul Timiș va trimite, cu sprijinul colegilor din DKMT, invitații către turiști din Ungaria și Serbia. Acestea vor fi traduse și lansate prin intermediul birourilor DKMT din țările vecine. De asemenea, vor fi trimise afișe și în județele învecinate și orașele din Timiș.
Programul evenimentului:
Sâmbătă, 20 iunie
15,00 – Deschiderea oficială
15,30 – Probă caiac, probă canoe, 2 Dragoane – activitate interactivă – organizatori-spectactori
17,00 – Demonstrații aeriene – 4 avioane ultraușoare zbor în formație și acrobații
– 2 motodeltaplane
– 2 motoparapante
– 1 avion Cesna 182 cu 4 parașutiști – salturi cu funingine, salturi cu steaguri,salturi în apă, salturi în tandem, 3 lansări de parașutiști
20,00 – concert AM Band
22,30 – Foc de artificii
Duminică, 21 iunie
8,00 – Concurs de pescuit
12,00 – ISU Banat – definlare 10 ambarcațiuni, exerciții căutare/salvare, ateliere 5 bărci+2 scafandri. La mal exercițiu descarcerare 2 caroserii
14,00 – muzică populară
17,00 – inchiderea manifestării
Programul este, la această dată, provizoriu, reprezentanții Consiliului Județean Timiș anunțând că se pot modifica orele, locația, numărul sau ordinea activităților. Toate modificările vor fi făcute publice din timp, mai transmit aceștia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!