„Ideea centrului Butterfly a fost iniţiată în urmă cu câţiva ani şi la finalizare va fi un model de bune practici, prin care se va arăta că şi în România se poate”, am aflat de la Beniamin Lup, preşedintele asociaţiei WorldTeach, iniţiatoarea proiectului. Acesta este unul voluntar, nu a fost pus la punct cu fonduri de la stat şi ar urma să fie finanţat din donaţii, mare parte din Statele Unite ale Americii. Terenul a fost donat de o persoană, proiectul centrului a fost realizat de o tânără arhitectă, iar punerea în practică va arăta că România poate susţine o asemenea iniţiativă.
„WorldTeach va oferi în cadrul centrului specialişti în drept, în asistenţă socială, pentru dezvoltarea personală. Noi ne chinuim de mult timp să schimbăm legislaţia în domeniul traficului de persoane, aceasta este extrem de slabă, nu sunt alocate fonduri pentru acest domeniu, se fac eforturi mari pentru a putea fi prinşi şi condamanţi traficanţii de persoane. Noi vrem să convingem guvernanţii că traficul de persoane este unul real, că se întâmplă, dar şi că se poate face mai mult”, a mai spus Lup.
Noul centru va fi ridicat în zona Timişoarei, dar locaţia va rămâne secretă, special pentru a se asigura protecţia persoanelor afectate de trafic. Butterfly va include o clinică și săli de curs unde vor fi implemenate cursuri de reintegrare şi recalificare profesională a victimelor.
„Noi vrem să implementăm un tratament holistic, aceasta înseamnă că se va lucra la nivel fizic, spiritual şi social. De cele mai multe ori vicima se izolează de familie, din acest motiv vrem să implicăm în program toată familia. Capaicitatea centrului este 40 de persoane full time, iar terapia lor va dura între şase luni şi un an, în funcţie de progresele făcute. Vor fi trei zone, în prima va fi perioada de acomodare a victimei cu centrul, a doua va include perioada de reintegrare, iar ultima cea în care victima se pregăteşte pentru un proces penal prin care se doreşte condamnarea traficanţilor. Butterfly va necesita protecţie deosebită, vor fi sisteme de securitate speciale. Noi vom colabora cu instuţia de pază din partea CJT”, am mai aflat dela Beniamin Lup.
Lup spune că legislaţia în domeniu este extrem de subţire şi chiar dacă s-a încercat de şase ori schimbarea legislaţiei în domeniu.
„Poate a şaptea oară va fi de succes. Sunt parlamentari dispuşi să lucreze cu noi, care sunt interesaţi de subiect”, declară şeful WorldTeach.
Lup mai spune că interesele în domeniul traficului de persoane sunt enorme, că sunt forţe care nu doresc asemenea centre speciale: „Autorităţile nu ştiu despre fenomen şi nu e vina lor, personalul nu e pregătit. Există dezinteres în a investi fonduri, sunt bani europeni, dar care nu se pot accesa pentru că nu e emisă o Hotărâre de Guvern sau nu se deschide o linie de linie de finanţare pe acest domeniu. Sunt interese majore, reţele care nu vor asemenea centre. Sunt persoane care nu vor să se deschidă centre pentru victimele traficului de persoane.
Nu există un tipar al traficatului. De obicei, persoana în cauză ajunge să nu fie admirată de familie. Urmează ca traficantul să profite de acest fapt, în cazul unei femei îi spune că e frumoasă, că o iubeşte şi profită de sentimentele victimei. Când deja se ajunge în situaţia de abuz, victima ajunge să nu mai „aibă” identitate, să nege că există ca persoană pentru a scăpa de probleme, explică reprezentanții asociației.
„Unele fete sunt îndrăgostite de abuzor, cred că numai el există. Victimele se supun abuzurilor sub ameninţarea abuzorului, acesta ştie unde locuieşte familia”, ne-a mai declarat Beniamin Lup.
Finanţări private, mare parte din Statele Unite
Proiectul va beneficia de un larg sprijin din Statele Unite ale Americii. Judith şi Gerald Jackson, o familie de americani stabilită de ani buni în România, este sufletul centrului Butterfly.
„Când am venit în România am aflat de asociaţie şi despre victime. Nimeni nu ar trebui să ajungă aşa, toţi trebuie să aibă drepturi ca noi. În problema traficului de persoane eu au fost implicată personal, chiar dacă nu profesional. Speranţa mea e ca prin contactele mele din SUA să pot aduc banii necesari. Îmi doresc să ajut victimele, eu am experienţă în educaţie, vreau să le ofer această educaţie, să îi văd pe oameni că râd. Folosind educaţia ei pot trece de aceste probleme”, ne-a declarat Judith Jackson.
Ea a reuşit să îşi convigă chiar şi prietenii din America să vină în România şi să lucreze pentru susţinerea cauzei. „Doi ani am aşteptat să vin în România, de abia aştept să mă duc acasă şi să le povestesc tuturor despre proiect”, ne-a declarat Bonnie, una dintre americancele implicate în proiect ca şi voluntară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!