Vă reamintim că Liceul de Arte din Timişoara funcţionează în acest moment într-o clădire aflată chiar lângă Primăria Timişoara, dar care aparţine Fundaţiei Caritatea. Primarul Nicolae Robu afirma în urmă cu câteva luni că pentru această clădire, municipalitatea plăteşte o chirie de aproximativ 30.000 de euro, ceea ce i se pare inacceptabil.
La un moment dat, executivul primăriei a propus mutarea elevilor Liceului de Arte în clădirea Şcolii Generale nr.9, de pe bulevardul Liviu Rebreanu. Această decizie i-a înfuriat pe elevii şi profesorii Liceului de Arte, care au protestat public, cerând să nu se mute din centru.
După aproape un an, executivul Primăriei Timişoara a găsit o nouă soluţie, care să împace pe toată lumea. Astfel, se propune acum mutarea Liceului de Arte pe bulevardul Regele Carol I, colţ cu Dragalina, în clădirea în care funcţionează acum Colegiul Tehnic de Vest. Acolo există 32 de săli de clasă, care cuprind patru ateliere situate la demisol şi cinci laboratoare, pe o suprafaţă totală de aproape 1600 de metri pătraţi, inclusiv o sală de sport.
De asemenea, executivul Primăriei Timişoara propune mutarea Colegiului Tehnic de Vest pe bulevardul Liviu Rebreanu, care dispune de 22 de săli de clasă şi 13 încăperi auxiliare.
Mutarea ar urma să survină la 30 de zile după aprobarea proiectului de hotărâre de către Consiliul Local Timişoara.
Contactată de reporterii www.tion.ro, directoarea Liceului de Arte din Timişoara, Veronica Adorian, a ţinut să mulţumească municipalităţii deoarece a înţeles nevoia alocării unui nou sediu care să corespundă nevoilor speciale ale elevilor care studiază în această instituţie de învăţământ.
„Suntem recunocători municipalităţii că a înţeles nevoia noastră pentru alocarea unui nou sediu care să fie corespunzător specificului nostru. Referitor la comparația între cele două clădiri, cea de pe bulevardul Liviu Rebreanu şi cea de pe bulevardul Regele Carol I, într-adevăr aceasta din urmă prezintă multe avantaje faţă de cealaltă şi în mare măsură răspunde nevoilor noastre, dictate de specificul nostru”, a declarat Adorian.
Liceul de Arte din Timisoara s-ar putea muta in locul Colegiului Tehnic de Vest
Reactualizat la:
Executivul Primăriei Timişoara va propune, în viitoarea şedinţă de plen a Consiliului Local Timişoara, mutarea Liceului de Artă din clădirea retrocedată Fundaţiei Caritatea, în cea a Colegiului Tehnic de Vest. La rândul său, Colegiul Tehnic de Vest ar urma să fie mutat pe Liviu Rebreanu, în locul Şcolii Generale nr. 9.
Citiți principiile noastre de moderare aici!