Licitația electronică de pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice este gata, însă perioada de contestații nici măcar n-a început. Potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara, câștigătorul nu poate fi anunțat decât după ce expiră perioada de contestații.
Nicolae Robu se teme că și această licitație va fi contestată, după ce alte două licitații au fost contestate în ultimele clipe. De exemplu, licitația pentru lărgirea Pasajului Jiul a fost contestată în ultimul moment, de o firmă din Iași, anunța recent primarul Timișoarei. La fel s-a întâmplat și cu licitația pentru amenajarea străzii Chimiștilor.
Dacă totul merge bine, lucrările pentru lărgirea străzii Popa Șapcă și a pasajului cu același nume vor începe în această primăvară. Edilului-șef îi e frică însă de o nouă contestație.
„La Pasajul Popa Șapcă s-a terminat licitația electronică, dar încă nu s-a dat drumul perioadei de contestații, pentru că s-a trezit o firmă să mai ceară acum niște clarificări, după licitație. Imediat după licitația electronică au venit să mai ceară niște clarificări, au voie, așa e legea în România. Acum se mai duce o săptămână pentru aceste clarificări. Abia după această săptămână putem să anunțăm câștigătorul printre ofertanți și se dă drumul la cele zece zile de contestații. Mi-e tare teamă că vom avea și aici contestație”, a explicat Robu pentru Tion.ro.
Practic, strada Popa Șapcă ar urma să aibă 14 metri pe partea carosabilă, mai exact patru benzi de circulație, câte două pe sens, de la Punctele Cardinale până la intersecția cu Cimitirul Eroilor, se arată în proiect, dar și piste de biciclete și trotuare moderne. Va fi lărgit atât pasajul Căilor Ferate, cât și Bd. Antenei.
Lucrarea a fost estimată la 44,2 milioane de lei, fără TVA, adică 12,3 milioane de euro, cu tot cu TVA. Prețul ar putea scădea însă, în funcție de oferta aleasă câștigătoare.
Articole pe aceeași temă:
O licitatie importanta pentru reabilitarea unei strazi, contestata in ultima clipa, la Timisoara
Lucrarile pentru largirea Pasajului Jiul ar putea incepe… in 2017. Robu: Se cere anularea licitatiei
Sase firme vor sa largeasca Pasajul Popa Sapca. Lucrarile incep… in timp
Citiți principiile noastre de moderare aici!