Deputatul Sorin Grindeanu crede că toate atacurile lansate de liberali la adresa PSD nu fac decât să trădeze frustrarea reprezentanţilor PNL.
„Primele 24 de ore de după ieşirea de la guvernare a colegilor liberali şi ruperea USL au generat o avalanşă de atacuri, acuze, ieşiri nervoase şi critici din partea liderilor naţionali şi locali ai PNL, la adresa PSD. Descătuşarea aceasta de energie negativă nu face altceva decât să demonstreze frustrarea generată de pierderea puterii, chiar şi în varianta asumată. Este trist să vezi cum, după „o dragoste de 3 ani”, acest divorţ politic scoate tot ce-i mai urât şi rău, culmea, din jumătatea care a trădat încrederea oamenilor, până la final. În plan local e de-a dreptul deranjant, pentru că „împreună” a fost cuvântul de ordine în toate activităţile politice bifate de USL”, afirmă liderul social-democrat.
Preşedintele PSD Timişoara reaminteşte că în plan local USL a funcţionat normal până în ultima clipă, chiar şi la şedinţa de consiliu local de marţi, spune el. Social-democratul se declară adeptul stabilităţii şi afirmă că este pentru menţinerea USL în plan local.
„La Timişoara, alianţa USL a funcţionat absolut normal până în ultimul ceas, adică ieri (n.r. – marţi), în plenul Consiliului Local când toate proiectele au trecut cu majoritate de voturi ! PSD Timişoara şi reprezentanţii săi din Consiliul Local sunt pentru menţinerea în continuare a majorităţii PSD-PNL-PC. Ştim că ziua de ieri a fost una în care telefoanele au fost încinse la maximum de persoane care caută soluţii pentru o altă majoritate. Noi suntem pentru stabilitate şi continuitate. În plan local, obiectivele PSD au fost întotdeauna în consens cu binele Timişoarei şi al timişorenilor. Până la urmă, există soluţii diverse şi, dacă la Bucureşti un lider de marcă liberal, senatorul Călin Popescu Tăriceanu, este împotriva ruperii USL, şi la Timişoara pot exista voci contrastante”, a adăugat Grindeanu.
Un subiect a iscat totuşi divergenţe, marţi, în consiliul local, şi anume desemnarea unui nou reprezentant în Consiliul Director al ACS Poli, după ce chiar Grindeanu a lăsat vacant acest loc, în urmă cu mai bine de un an, atunci când a fost ales în Parlament. Robu n-a vrut să-l accepte pe consilierul Alfred Simonis, de la PSD, la Poli, afirmând că social-democraţii mai au un reprezentant, în persoana lui Călin Dobra, de la Consiliul Judeţean. Robu ar fi vrut un liberal – pe Grigore Grigoriu -, dar pesediştii nu sunt dispuşi să lase de la ei.
„Noi nu vrem decât să se păstreze ceea ce am avut iniţial. Nimic mai mult. Retragerea mea din consiliul director este justificată de plecarea în Parlament. În locul meu, vine o altă persoană desemnată de PSD. Simplu”, afirmă liderul PSD Timişoara.
Grindeanu îi răspunde lui Robu şi în privinţa noului corp al Spitalului de Copii, după că primarul a afirmat că toate chestiunea cu alocarea de fonduri de la Guvern pentru acest obiectiv, într-un moment în care banii nu puteau fi cheltuiţi pentru că nu existau nici studiu de fezabilitate şi nici proiect tehnic, a fost „o şmecherie politicianistă”.
„Şmecheria politicianistă, ca să-l citez exact, este un proiect pentru Timişoara şi pentru copiii timişorenilor. Un proiect iniţiat de un ONG – F.A.C.T., cu care am strâns peste 30.000 de semnături apolitice. Singurul lucru politic în acest proiect este apartenenţa mea la PSD, care pare să nu convină, dar, spre nemulţumirea unora, voi susţine proiectul în continuare. Şi vreau să-i amintesc domnului primar că personal a susţinut campania „DA. Reuşim” şi că am fost împreună la întâlnirea cu premierul Ponta, în curte la Spitalul „Louis Ţurcanu”. În caz că a uitat”, a replicat social-democratul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!