Filmarea celor doi, care de la început „se simt nebunește” unul în compania celuilalt, începe când aceștia intră în Piața Sf. Gheorghe din centrul Timișoarei. Cel din dreapta e emoționat și urlă deja „Vă călcăm acuma, hă, hă!”. Nu trec câteva secunde și o femeie în vârstă apare în fața mașinii, chiar lângă intrarea în Piața Libertății. Enervat că trebuie să încetinească, șoferul scoate o înjurătură: „Hai babi, dăte-n…”.
Copilotul, care pare că ține în brațe un copil, e în continuare extaziat și chiar îi dă indicații șoferului. „Ce se uită ăștia! Poți aici? Da. Uau, live, pe linia de tramvai. Pe aici”, spune cel din dreapta.
Ajunși pe linia de tramvai din Piața Libertății, șoferul continuă corul de înjurături, de data asta la adresa circulației din oraș, mândru de „scurtătura” pe care a descoperit-o.
„Uau, tati, te-am pupat, tati! Vă… cu circulația voastră-n gură! Ha ha ha”, spune șoferul.
Copilotul devine îngrijorat, dintr-o dată: „Încet, că mai iasă oamenii în față și îi călcăm. Ceau frate!”.
Cei doi așteaptă apoi „cuminți” să se facă verde la semaforul pentru tramvaie de la Spitalul Militar și accelerează spre Piața 700. La prima trecere, șoferul nu observă că s-a făcut roșu și este foarte aproape să calce un bărbat, care se ferește în ultima secundă.
„Dă-i în față că poate poți să treci”, îl încurajează copilotul.
La următoarea trecere urlă înjurături către un bătrân și o doamnă care traversau strada pe culoarea verde a semaforului pentru pietoni, dar care îndrăznesc să nu sără din fața lor. Relaxați că au scăpat de trafic, șofează lejer pe lângă un semn de trecere interzisă. Aici aventura live pe Facebook a celor doi se încheie. Polițiștii locali, care opresc bicicliști în zonă, nu au reușit să îi prindă în flagrant pe cei doi. Însă, Piața Libertății este dotată cu camere de filmat, așa că ar trebui să fie ușor să îi prindă, chiar dacă vor șterge filmarea de pe Facebook.
UPDATE. Polițiștii de la Secția 1 au început o anchetă
Reprezentanții IPJ Timiș, la sesizarea reporterilor Tion.ro, ne-au transmis că polițiștii de la Secția 1 au vizionat imaginile prezentate de site-ul nostru și au demarat deja o anchetă, urmând să îi depisteze pe indivizii din filmare și să îi sancționeze.
UPDATE2. Poliția Locală îi caută pe cei doi
Tion.ro a luat legătura cu reprezentanții Poliției Locale. Oamenii legii susțin că îi vor căuta pe baza imaginilor video și că în cursul zilei de marți au surprins mai mulți șoferi prin acea zonă.
“Poliția Locală ia măsuri de identificare și sancționare în cazul tuturor autovehiculelor care trec prin zona restricționată în baza imaginilor video. Avem și în cursul zilei de azi (n.r. marți) surprinse astfel de autovehicule”, ne-au declarat reprezentanții Poliției Locale Timișoara.
UPDATE3. Polițiștii de la Secția 1 l-au identificat pe șoferul teribilist și l-au sancționat
Potrivit reprezentanților IPJ Timiș, în urma vizionării imaginilor publicate de Tion.ro, polițiștii de la Secția 1 au reușit rapid să-l identifice pe șoferul teribilist, care a creat panică în centrul Timișoarei și i-au aplicat două amenzi, una de 1.600 de lei pentru nerespectarea legislației rutiere și una de 200 de lei pentru injurii.
UPDATE4. Șoferul de BMW care s-a dat în stambă în centrul Timișoarei, amendat și de polițiștii locali
La câteva ore după ce a traversat zona pietonală a Timișoarei cu mașina, un BMW, șoferul teribilist a fost prins și de polițiștii locali, care i-au aplicat prompt o amendă de 435 de lei și două puncte de penalizare.
“Conducătorul auto care s-a filmat în timp ce conducea în zona centrală, unde este interzisă circulația autovehiculelor, a fost sancționat de polițiștii locali. Polițiștii locali l-au identificat, în urma investigațiilor proprii și a imaginilor de pe camerele video, pe conducătorul autovehiculului care s-a filmat, împreună cu un prieten, circulând cu autoturismul marca BMW prin zona centrală restricționată, respectiv pe străzile E. Caruso, Gen. Praporgescu, Piața Libertății, ieșind ulterior pe liniile de tramvai către Piața 700. Cel în cauză, pe nume M. Ș., de 26 de ani, cu domiciliul în Timișoara, a recunoscut că a condus autovehiculul cu numere străine, motiv pentru care a fost sancționat conform OUG 195/2002, cu amenda maximă prevăzută de Codul Rutier pentru pătrunderea pe străzi cu accesul interzis, respectiv 435 lei și două puncte penalizare la permis. Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția conducătorilor auto să respecte indicatoarele rutiere și să nu circule în zonele în care nu este permisă pătrunderea autovehiculelor, în caz contrar fiind identificați de polițiștii locali și sancționați”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!