Chiriaşii din blocurile ANL care vor să îşi cumpere locuinţele nu pot, deşi din punct de vedere legal au acest drept după un an de chirie neîntreruptă, pentru că imobilele în care stau au fost ridicate fără autorizaţie de construire şi nu sunt intabulate.
În această situaţie sunt blocurile ANL B8-B12 din zona Ioachim Miloia, 80 de apartamente.
Blocurile au fost realizate de ANL, care le-a predat primăriei în 2009. S-au repartizat apartamentele tinerilor, în curând se fac 5 ani de atunci, iar autorităţile nu au reuşit să intre în legalitate.
Chiriaşii care au depus cereri de cumpărare au primit următorul răspuns de la primărie: „Vânzarea apartamentelor situate în blocurile ANL B8-B12 din Timişoara, str I. Miloia (…), va fi posibilă doar după finalizarea tuturor procedurilor administrative, respectiv dezmembrarea terenului, apartamentarea blocurilor, intabularea acestora, emiterea unei hotărâri de Guvern privind trecerea lor în domeniul privat al Statului Român şi emiterea unei hotărâri a Consiliului Local privind aprobarea preţului de vânzare al acestor apartamente”.
Iar lucrurile nu au înaintat prea mult, deşi oficialii municipalităţii spun că au purtat nenumărate discuţii cu reprezentanţii ANL.
„Singurul pas făcut înainte este faptul că ANL a scos un formular de la primărie, în vederea elaborării autorizaţiei de construire. Există un formular care prevede ce trebuie pentru autorizaţia de construire. Înseamnă că, în mod normal, ei trebuie să continue cu procedura clasică pentru obţinerea autorizaţiei de construire. Problema va deveni discutabilă în momentul în care trebuiesc plătiţi nişte bani, şi atunci în final cineva va trebui să stabilească vinovăţia şi nu văd altă soluţie decât prin instanţă sau prin preluarea de către ANL a responsabilităţilor care îi revin în mod firesc. Au avut loc întâlniri cu domnul director de la ANL Timişoara, cu domnii de la Bucureşti, dar deocamdată doar s-a demarat procedura de obținere a autorizaţiei de construire și acum fiecare evită să facă pasul următor, ca nu cumva să fie pus să plătească. E vorba de preţul standard pentru autorizare şi apoi sunt niște expertize de făcut, pe care trebuie să le facă niște specialiști. Un lucru este cert, primăria nu poate semna să plătească niște bani pe care trebuia să-i plătească constructorul, recte ANL”, afirmă viceprimarul Traian Stoia, cel care gestionează problema la nivelul primăriei.
Suma de plată pentru intrarea în legalitate ar fi de aproximativ 30.000 de euro, potrivit autorităţilor locale.
Dacă locatarii din blocurile respective reclamă faptul că sunt obligaţi la plata unor chirii majorate odată ce au împlinit 35 de ani, mai mari comparativ cu alte municipii din ţară, viceprimarul Stoia crede că alta este temerea oamenilor.
„Avem 25 de cereri pentru cumpărare, există cereri, că de aici e presiunea. Oamenii vor să cumpere, pentru că circulă zvonul că prețul de achiziție al apartamentelor va crește sau, şi mai rău pentru dumnealor, preţul va fi cel al pieței. Cred că sunt întemeiate aceste zvonuri. Urmează să hotărască Guvernul, cum e normal… Asta e zvonistică care duce la presiunile care se fac de către cei doritori să cumpere apartamentele”, susţine edilul.
Până acum, la blocurile ANL B3-B7, care sunt construite cu acte, prețul de vânzare a fost stabilit la 326 euro mp cu TVA, au fost 50 de cereri de cumpărare, 11 locuinţe au fost achitate cu banii jos integral, iar 39 au fost vândute prin programul Prima Casă, potrivit reprezentanţilor Primăriei Timişoara.
Articole pe aceeași temă:
Citiți principiile noastre de moderare aici!