Adrian Moraru s-a numărat printre cei 42 de participanţi aliniaţi la startul Raliului Târgu Mureş, runda a doua din CNR. Timişoreanul s-a aflat în premieră la volanul unei Dacia Logan şi a încheiat pe locul 5 în competiţia monomarcă la care au concurat 14 echipaje. Impropriu zis încheiat, pentru simplul fapt că raliul a fost aproape înjumătăţit de ninsoare.
„Sunt foarte mulţumit de rezultat, ţinând cont că am condus prima oară acest Logan şi nu cunoşteam deloc maşina. Decizia de anulare a unor probe mi-a încurcat socotelile”, a explicat pilotul timişorean.
În clasamentul Cupei Logan, Adrian Moraru a avut o întârziere de 2:51.2 faţă de câştigătorul clasei. La general însă timişoreanul a intrat direct pe locul 9 graţie punctelor adunate la Târgu Mureş. Loc ce poate fi îmbunătăţit peste trei săptămâni, odată cu Raliul Clujului, următoarea etapă din CNR.
Faţă de anii trecuţi miza a crescut la Cupa Logan, campionul urmând să intre în posesia unui autoturism nou-nouţ marca… Dacia.
FOTO: Rares Fetean
Citiți principiile noastre de moderare aici!