Tramvaiul 7 este cel care va ajunge până la noua zonă comercială dezvoltată în partea de sud a Timişoarei, pe Calea Şagului.
Dezvoltatorii mallului de la Dermatina – Timişoara Shopping City – s-au angajat să extindă linia de tramvai şi să amenajeze un nou sens giratoriu înainte de pasajul din Calea Şagului.
Şantierul continuă pe terenul fostei fabrici Dermatina, unde fondul sud-african de investiţii NEPI lucrează de zor la realizarea noului mall, dar şi pe artera de acces spre viitorul centru comercial, pe Calea Şagului.
Cel de-al doilea mall al Timişoarei ar urma să fie accesibil vizitatorilor parţial până la sfârşitul acestui an: ar urma să fie deschise hipermarketul Carrefour şi câteva magazine, în timp ce zonele de fashion şi divertisment, inclusiv cinematograful 4DX, sunt programate să fie deschise în 2016.
Viitorul complex comercial din zona de sud a oraşului are în proiect o suprafaţă închiriabilă de circa 80.000 de metri pătraţi, însă în primă fază vor fi construiţi 55.900 de metri pătraţi. Investiţia sud-africanilor de la NEPI se ridică la peste 80 de milioane de euro.
Lucrările sunt avansate şi la noul magazin de bricolaj al Dedeman, care se distinge deja în cadrul complexului de clădiri ridicate pe Calea Şagului.
Liniile de tramvai sunt deja montate spre Dedeman, acolo unde vehiculele RATT vor întoarce şi vor merge înapoi spre oraş. În zonă se circulă încă deviat, dar şi noul sens giratoriu de pe Calea Şagului este aproape finalizat, s-a ajuns cu liniile de tramvai până acolo, pe mijlocul arterei de circulaţie, şi se continuă spre strada Ana Ipătescu, spre intersecţia de la „Turist”.
Potrivit reprezentanţilor RATT va fi prelungită linia 7 de tramvai, dar primarul Nicolae Robu a vorbit şi despre posibilitatea ca pe viitor să fie extinse linia 9, de pe Bulevardul Liviu Rebreanu, şi 2, din Dâmboviţa.
„Într-o primă etapă se extinde doar linia 7 şi intenţionăm să facem în timp un racord între linia 9 şi linia 7 şi prin asta am asigura o conectivitate totală. Este vorba de un racord de la Rebreanu în perspectivă. Pe cheltuiala lui NEPI se face acum această extensie a liniei 7, dar în perspectivă, dacă vom vedea că timişorenii sunt interesaţi să folosească tramvaiul pentru a ajunge în zonă, ne gândim şi la extensia liniilor 9 şi 2. A fost o discuţie ca idee”, a afirmat Robu
Citiți principiile noastre de moderare aici!