Filiera acestora a strâns un procent de 78,66 la sută, în timp ce colegii de pe filiera vocațională au promovat în procent de 62,86 la sută, iar filiera tehnologică a reușit o promovabilitate de doar 30,53 la sută.
La nivel național, rata de promovare este de 55,65 la sută. Rezultatele individuale pentru fiecare candidat vor fi afișate la centrele de examinare luni, 8 iulie, până la ora 12.00.
În topul promovabilității, pe primul loc se situează județul Brăila, cu 74,17 la sută, urmat de Cluj (70,99 la sută) și Iași (67,55 la sută). În timp ce Timișul se clasează undeva la jumătatea ierarhiei, cele mai slabe rezultate s-au obținut în Ilfov (27,91 la sută), Teleorman (35,22 la sută) și Harghita (42,49 la sută).
UPDATE. Câteva licee timișene înregistrează și în acest an promovabilitate zero!
„Avem, din păcate, și licee cu promovabilitate zero. Liceul teoretic „Socrates” a avut doi elevi înscriși și doi căzuți, Liceul teoretic „Iris”, cu 20 de elevi înscriși, 15 căzuți și cinci absenți și Liceul Tehnologic Agricol din Orțișoara cu 15 elevi înscriși, dintre care 10 neprezentați și cinci căzuți”, a precizat Cornel Petroman, inspector școlar general în cadrul IȘJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!