Cristian Popa, Dragoș Negoiță, Ionuț Ivancea, Ioan Cădariu și Tailor Căcărează au fost reținuți joi seară pentru 24 de ore de procurorii DNA.
Cei cinci au fost duși la audieri în urma perchezițiilor desfășurate joi dimineață în județul Timiș într-un dosar al procurorilor anticorupție. Suspecții sunt acuzați de constituirea unui grup infracțional organizat și evaziune fiscală în formă continuată.
Procurorii DNA spun că liderul grupului de evazioniști ar fi fost Cristian Popa și totul ar fi început încă din 2007.
„Începând cu anul 2007, inculpatul Popa Dumitru Cristian, administratorul de fapt și de drept al mai multor societăți comerciale, a constituit un grup infracțional organizat având drept scop comiterea unor infracțiuni de evaziune fiscală, urmărind în principal eludarea plății, către bugetul de stat, a TVA aferentă operațiunilor comerciale de cumpărare-vânzare de cereale și plante tehnice. În concret, s-a reținut că societățile comerciale controlate de inculpatul Popa Dumitru Cristian au achiziționat cereale și plante tehnice de la persoane fizice și juridice, fără documente legale de proveniență (cu consecința directă a eludării TVA aferente), această marfă fiind vândută mai departe către beneficiarii finali (de regulă, societăți cunoscute, mari comercianţi de cereale), cu consecința directă a colectării TVA aferente. Urmărind anularea TVA de plată datorată bugetului de stat (TVA colectată minus TVA dedusă), inculpatul Popa Dumitru Cristian a introdus pe circuitul mărfurilor (între vânzătorul real al mărfurilor și beneficiarul final) mai multe societăți comerciale de tip fantomă”, spun procurorii DNA.
Aceste firme fantomă aveau un singur rol – acela de a furniza documente fictive pentru a colecta TVA-ul, iar apoi de a deduce această taxă către firmele controlate de Cristian Popa, inclusiv de către beneficiarii finali ai mărfurilor, care nu a mai fost virată bugetului de stat.
„Ulterior, aceste societăți comerciale de tip fantomă, controlate și coordonate de ceilalți inculpați care au aderat, respectiv au sprijinit grupul infracțional inițial constituit de inculpatul Popa Dumitru Cristian au fost radiate sau înstrăinate unor cetățeni străini. Prin această conduită infracțională, inculpații au cauzat bugetului de stat un prejudiciu în cuantum de 11.148.220,84 lei (respectiv echivalentul sumei de aproximativ 2.500.000 euro). În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane”, transmit procurorii DNA.
Articole pe aceeași temă:
Perchezitii DNA si ANAF in judetul Timis intr-un dosar de coruptie
Citiți principiile noastre de moderare aici!