Se lucrează în această perioadă la noua organigramă a Primăriei Timișoara. La Consiliul Județean Timiș este gata deja noua organigramă, atractivă, aparent, pentru mai mulți angajați din primărie.
Edilul-șef a confirmat, vineri, faptul că cinci angajați din primărie vor să se transfere la Județ, pentru a lucra în subordinea președintelui Consiliului Județean Timiș.
„Sunt cinci funcționari care vor să plece la Consiliul Județean. Vor avea aprobarea mea. Eu am un principiu întotdeauna: ajut orice cetățean să-și urmeze drumul în viață, pe care simte el că i-ar fi mai bine. Se poate face transfer, funcționarii publici pot face acest lucru. Nu mi-e teamă (n.r. că rămâne fără angajați în primărie), știți că este o vorbă: «sunt pline cimitirele lumii de oameni de neînlocuit». Și lumea merge totuși înainte”, a declarat, vineri, primarul Timișoarei.
Potrivit unor surse din Primăria Timișoara, printre cei care doresc să se transfere la CJ Timiș se numără și Laura Koszegi, șeful Direcției de Patrimoniu, Adriana Deaconu, din cadrul Serviciului Proiecte cu Finanțare Internațională, dar și Marius Onețiu, șeful Biroului Hidrotehnice din cadrul Direcției Tehnice. Procedura nu este foarte complicată. Consiliul Județean Timiș trebuie să depună o hârtie de transfer la Primăria Timișoara, dar cu aprobarea angajaților pe care vrea să-i preia.
Potrivit președintelui CJ Timiș, Sorin Grindeanu, dacă cei care se transferă vor ocupa funcții similare, nu mai e nevoie să dea concurs pentru post.
Citiți principiile noastre de moderare aici!