“Raportul primit de la Corpul de Control indică mai multe deficienţe în activitatea desfăşurată la nivelul Institutului de Boli Cardiovasculare Timişoara. Consilul de Administraţie al institutului a prelungit nejustificat demersurile pentru organizarea concursului pentru ocuparea funcţiei de manager, neîndeplinindu-şi atribuţiile legale. Rezultatul patrimonial înregistrat de institut la 31 decembrie 2012 nu reflectă realitatea, întrucât nu au fost facturate distinct serviciile medicale realizate peste valoarea contractată. De asemenea, institutul nu a transmis Ministerului Sănătăţii modificările efectuate de spital cu privire la majorarea valorii clădirilor şi terenurilor, pentru efectuarea modificărilor în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului”, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, citat de Mediafax.
Potrivit raportului, la data efectuării controlului, au fost constatate datorii restante faţă de furnizorii de bunuri în valoare totală de 2.187.694 lei.
În plus, a mai precizat Nicolăescu, fişele de post ale coordonatorilor de program desemnaţi la nivelul institutului nu aveau consemnată data luării la cunoştinţă a sarcinilor şi atribuţiilor ce revin din fişa postului, neputându-se stabili corect data de la care le reveneau atribuţiile.
De asemenea, s-a constatat efectuarea de plăţi fără existenţa documentelor justificative întocmite conform legii care să ateste exactitatea şi realitatea sumelor datorate la anumite lucrări, iar echipamentul de tomografie computerizată pus la dispoziţie de către Universitatea de Medicină şi Farmacie “Victor Babeş” Timişoara în 2008 era nefuncţional, a mai precizat ministrul.
Totodată, verificarea activităţii Institutului se afă în curs de cercetare într-un dosarul penal, după cum rezultă dintr-o adresă a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, a mai spus Nicolăescu.
În acest context, a anunţat ministrul Sănătăţii, Consiliul de Administraţie al institutului va lua măsuri de organizare, în cel mai scurt timp, a concursului pentru postul de manager, până în 15 iulie, în conformitate cu atribuţiile ce îi revin. “Altfel, Consiliu de Administrație va fi revocat”, a avertizat Nicolăescu.
“Până atunci, astăzi (marţi – n.r.), prin Ordin al Ministerului Sănătății, a fost revocat managerul Ranko Szuhanek şi a fost numit manager interimar domnul prof. dr. Sorin Pescariu. Am mai decis analizarea activităţii desfăşurată de coordonatorii Programului Naţional de Boli Cardiovasculare la nivelul institutului, până în 15 iulie, dispunerea de măsuri în vederea întocmirii şi eliberării decontului de cheltuieli pacienţilor pentru valoarea serviciilor medicale acordate, cât şi respectarea prevederilor legale privitoare la inventarierea patrimoniului institutului . De asemenea, managerul interimar va inventaria stocurile de medicamente şi materiale sanitare aflate la secţiile institutului. Apoi, în prima şedinţă a Consiliului de Administrație, se vor analiza cauzele eficienţei scăzute în utilizarea fondurilor publice în administrarea patrimoniului public prin nepunerea integrală în funcţiune a spaţiului noului corp al clădirii finalizat în 2011 şi a aparatului tomograf primit în 2010 de la UMF Timişoara”, a adăugat Nicolăescu.
În plus, ministrul Sănătăţii a dispus sesizarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP) cu privire la posibile nerespectări ale prevederilor legale referitoare la achiziţiile directe a unor materiale sanitare şi a unor reparaţii capitale efectuate în 2012 şi va transmite raportul de control Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
La Timisoara inca se asteapta controale de la Ministerul Sanatatii
Citiți principiile noastre de moderare aici!