„În fiecare an când la planificare ne propunem să facem şi în anul următor PLAI, pentru noi este o aniversare, iar anul acesta am ajuns sa numărăm ediția cu numărul 9. Pentru că suntem nerăbdători să ne vedem înainte de septembrie, vom organiza un concert cu un artist pe care ni l-am dorit de mult la Timișoara”, anunță organizatorii.
Manu Chao este unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți de muzică reggae, comparat deseori cu Bob Marley.
„Manu Chao își găsește inspirația în cultura stradală a diferitelor țări și naționalități. Muzica sa multiculturală și multilingvă este un amalgam de rock, reggae, punk, ska, sunete descoperite și ritmuri din jurul lumii, cântând în engleză, spaniolă, franceză, italiană și alte limbi pe care le îmbină câteodată în aceeași piesă”, mai spun organizatorii.
Concertul va avea loc miercuri, 25 iunie, la Muzeul Satului Bănățean, cu începere de la ora 21. Biletele costă 75 de lei și se pot cumpăra de la Eventim şi din reţeaua magazinelor Cărtureşti, Germanos, Orange și Vodafone. Prețul biletelor conține toate taxele, impozitele și comisioanele de distribuție.
Muzeul Satului Bănățean are capacitate limitată așa că nu vor fi decât 5.000 de locuri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!