Evenimentul se va desfășura sâmbătă, 16 noiembrie, în ansamblul mixt Iulius Town. La Maratonul Resuscitării participă peste 50 de medici, paramedici, instructori formatori și voluntari care vor prezenta manevre de resuscitare, fără oprire, timp de nouă ore.
Exercițiul de instruire urmărește să aibă o amploare fără precedent în regiune, iar în cadrul lui vor fi folosite 30 de manechine de resuscitare.
“Startul Primei ediții a Maratonului Resuscitării din Timișoara va fi dat la ora 12.00, în zona Intersport din Iulius Mall Timișoara, parte integrată a proiectului mixt Iulius Town. Modulul de instruire durează 30 de minute și cuprinde manevrele de resuscitare pentru cele trei categorii principale de victime, adult, copil și sugar, accentul fiind pus pe exersarea acestor manevre de către publicul participant, fiecare punct de instruire fiind dotat cu manechine profesioniste de resuscitare. Cursurile se adresează persoanelor de orice vârstă, inclusiv copiilor. Modulele de instruire se vor succeda fără încetare între orele 12.00 și 21.00. În cadrul evenimentului vor fi expuse mai multe autospeciale de intervenție și echipamente ale ISU Timiș”, transmit reprezentanții ISU Banat.
Maratonul Resuscitării a fost organizat pentru prima dată în 2015 ca o inițiativă a studenților mediciniști voluntari SMURD din Cluj-Napoca. Până în prezent, în cadrul edițiilor organizate în Cluj, au fost instruite aproximativ 5.000 de persoane.
“În mai anul acesta, Fundația pentru SMURD a organizat prima ediție în București, reușind instruirea a peste 1200 de oameni, urmată de o primă ediție și în Constanța, în luna septembrie, în cadrul căreia peste 800 de participanți au învățat cum pot salva o viață”, completează reprezentanții ISU Banat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!