Inaugurarea instalaţiei nocturne de pe Hristo Stoicikov Arena, de la Dudeştii Vechi, este programată în data de 15 august, evenimentul fiind organizat de Uniunea Bulgară din Banat România (UBBR) şi primăria din localitate.
Cu această ocazie va avea loc un meci de fotbal în scop caritabil. Partida va reuni nume sonore ale fotbalului internaţional, dar şi reprezentanţi de frunte ai vieţii medicale româneşti.
„Şi-au confirmat participarea fosta glorie a fotbalului bulgar Hristo Stoicikov, care a obţinut în 1994 “Balonul de Aur”, Miodrag Belodedici, acad. prof. univ. dr. Irinel Popescu, împreună cu alţi cinci medici de la Spitalul Fundeni din Bucureşti, precum şi conf. dr. Marius Craina, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Timişoara, care va fi însoţit, de asemenea, de o echipă de medici. Pe teren îşi vor demonstra măiestria şi câţiva tineri care au suferit transplant de cord, hepatic sau renal şi care au învins în lupta cu boala”, anunţă, din partea organizatorilor, deputatul Niculae Mircovici, preşedintele UBBR, şi primarul comunei Dudeştii Vechi, Gheorghe Nacov.
Meciul de fotbal va începe sâmbătă de la ora 20 şi se va derula în scop caritabil. Banii obţinuţi din donaţii, din vânzarea biletelor, al căror preţ este de 5 lei, şi în urma unei licitaţii ce va fi organizată în pauza meciului vor fi direcţionaţi către Kassandra Rotariu.
Micuţa adoptată de soţii Rotariu, acum în vârstă de 10 ani, are încă nevoie de ajutor în lupta pentru viaţă, după ce a suferit zeci de intervenţii chirurgicale de-a lungul anilor.
În cadrul licitaţiei vor putea fi achiziţionate tricouri şi mingi purtând semnătura celebrilor jucători.
Mai multe despre povestea Kassandrei Rotariu aici.
Articole pe aceeași temă:
Stoichkov asteptat din nou in Banat, pentru un amical in beneficiul Kassandrei Rotariu
Citiți principiile noastre de moderare aici!